Stela Popescu, o viață petrecută pe scenă: „Aș face o mie de lucruri, păcat că viața e scurtă”

Data actualizării: Data publicării:
Stela Popescu
Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Actrița Stela Popescu a murit, la vârsta de 81 de ani. Respectata artistă a fost găsită decedată în locuința sa din Capitală. „Nu am niciun secret, dar sunt două lucruri importante în viața unui om: moștenirea genetică și dragostea de viață. Dacă faci o profesie care te satisface, nu mai contează atât de tare banii. Dacă ești foarte bun, atunci ceea ce îți vine de acolo îi ajunge să supraviețuiești. Nu vreau avion personal, nu mașini, marea mea bucurie este că am reușit în această profesie”, mărturisea Stela Popescu la Digi24.

Stela Popescu
FOTO: Agerpres

Stela Popescu și-a iubit țara, cariera, colegii și lumina reflectoarelor. Iar publicul a recompensat-o mereu cu dragoste și aplauze. 

„Dacă nu aș fi reușit în actorie, aș fi făcut altceva, nu m-aș fi încăpățânat. Nu sunt orgolioasă. Aș fi făcut design, de exemplu, costume de teatru. Aș face o mie de lucruri, păcat că viața e scurtă”, spunea artista, într-un interviu. 

„Am fost fericită în dragoste, am avut parte de un bărbat respectuos. Ne-am luat după 12 ani de televiziune. Mi-a spus la un moment dat: Ai fi fost la fel de mare actriță, chiar dacă nu te întâlneai cu mine. Scria texte extraordinare, dar nu era foarte îndrăgostit de televiziune”, și-a amintit Stela Popescu.

„Mama m-a susținut grozav, doar că nu mă credea cea mai deșteaptă și cea mai frumoasă. În ultimele luni de viață, mama mi-a spus: Când intri tu în scenă, răsare soarele. A fost cel mai mare compliment de o viață pe care mi l-a făcut mama”, spunea Stela Popescu, cu ochii în lacrimi.

„Mi s-a propus să joc în Livada de vișini și am refuzat rolul. Nu am crezut că pot, m-am ferit de stările de emoție, transparență, femei care sunt dincolo, plutesc. Eu am fost mai terre a terre. Nu am vrut niciodată să plec din România, între străini, nici nu mi-a trecut prin cap. Îmi place însă să călătoresc, India îmi place foarte mult, e o lume specială”, mărturisea îndrăgita artistă.

În privința spectatorilor, marea actriță spune că sălile sunt pline. „Joc la Constantin Tănase, teatru hulit de unii, dar foarte necesar în viața societății, un teatru care încearcă să limpezească mințile oamenilor, să spună adevărul. Teatrul de revistă cere fețe tinere și frumoase. Te duci și pentru ceea ce se spune, dar și pentru ceea ce se vede. Vă recomand spectacolul Piei drace, e un spectacol foarte bun, joc un monolog scris de Dan Mihăescu, extrem de bun”, a subliniat Stela Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...