Tatăl tinerei care a supravieţuit tentativei de omor de la metrou: Am sunat la 112 și m-au trimis pe mine să investighez

Data publicării:
imagini tanara impinsa metrou costin georgian

Tânăra care a supravieţuit tentativei de omor de la staţia de metrou Costin Georgian, după ce s-a luptat cu agresoarea care a împins-o de mai multe ori, a aşteptat două ore pentru a putea depune plângere la Poliţie, a declarat tatăl ei.

Incidentul a avut loc în jurul orei 15:30, în stația de metrou Costin Georgian. După ce s-a luptat cu agresoarea și a reușit să îi țină piept, tânăra a urcat în metrou, în stare de șoc. A ajuns la dentist și abia acolo a conștientizat ce i s-a întâmplat și l-a sunat pe tatăl ei. Însă când au mers să depună plângere la poliție, autoritățile nu i-au crezut. Plângerea a fost înregistrată abia în jurul orei 19:30.

Tatăl fetei mai spune că agresoarea ar fi avut scris în palmă mesajul "Am făcut-o, dar am confundat-o".

"Un şoc pentru toţi. În 45 de minute am sunat la 112. Şi 112 m-a trimis la Costin Georgian să investighez eu, ca părinte. E posibil aşa ceva? (...) Am spus la 112 că fata a fost împinsă intenţionat în faţa metroului, iar doamna de acolo mi-a spus să merg la metrou, că au poliţia lor (...) Trebuia să verifice imediat, să vadă că sunt om serios (...) Ce pierdeau? 10 litri de motorină, timpul a zece poliţişti, dar poate că salvau nişte vieţi", a afirmat tatăl tinerei, la Antena3.

El mai povesteşte că la Poliţia de la metrou a stat aproape două ore pentru că în faţa sa era o femeie cu un copil care îşi pierduse geanta pe peron, iar poliţistul le-a spus că el este singur şi i-a rugat să aibe răbdare: "Poliţistul a venit şi ne-a întebat, i-am spus că a fost împinsă în faţa metroului. Nu a crezut din prima. Trebuia să-i ia declaraţia doamnei. În jurul orei 19.00 am putut da declaraţii".

Tatăl fetei a povestit, de asemenea, cum a reuşit fiica sa să scape.

"A venit în spatele ei, pur şi simplu, a împins-o. Ea a crezut că este o glumă a unei prietene (...). Când şi-a dat seama că nu e glumă, a pus dreptul în faţă şi a stopat. A opus rezistenţă şi a reuşit să se salveze. Atunci a sărit lumea şi a reuşit să fugă. Toate acestea s-au întâmplat la 10 metri în faţa metroului. Era prima victimă şi poate nu mai era a doua. Mai avea un centimetru şi depăşea, deja era piciorul în aer”, a declarat bărbatul, precizând că agresoarea a început să împingă la momentul la care metroul ieşea din peron.

El a mai spus că fata a povestit că în momentul în care a coborât scările la metrou a observat-o pe agresoare, care era pe peron şi care o fixa cu privirea.

În momentul incidentului, au intervenit câţiva oameni care au întrebat-o pe agresoare ce are cu fata, iar aceasta ar fi repetat obsesiv că tânăra i-ar fi furat banii.

"Mi-a luat banii, mi-a luat banii şi repeta. Apoi a venit metroul, persoanele au intrat în metrou, fiica mea a urcat şi ea de frică şi atunci a realizat ce s-a întâmplat, a izbucnit în plâns, nu a ajutat-o nimeni (...). Agresoarea a rămas pe peron. Ne-am uitat pe filmări şi agresoarea se plimba foarte liniştită pe peron către ieşire cu telefonul la ureche. Am înţeles de la poliţie că i-ar fi găsit în palmă, dacă nu mă înşel: „Am făcut-o, dar am confundat-o”. I-au găsit scris în palmă. Aşa au găsit scris în momentul în care au arestat-o. Putea fi vorba despre fata noastră sau despre cealaltă”, a adăugat tatăl fetei.

El a mai spus că fiica sa, în vârstă de 22 de ani, este în stare de şoc.

O tânără în vârstă de 25 de ani a murit marţi seară, în staţia de metrou Dristor. Ea a căzut în faţa unei garnituri de metrou, iniţial suspectându-se că a fost vorba despre o sinucidere. Poliţia Capitalei a anunţat, după câteva ore, că tânăra a fost de fapt împinsă de o altă femeie şi a făcut publice imagini cu aceasta.

Femeia încercase un gest similar în staţia Costin Georgian, cu puţin timp înainte, când a împins o altă tânără, dar aceasta nu a păţit nimic. Poliţia spunea că fata agresată la staţia Costin Georgian a făcut reclamaţie în jurul orei 20:00.

Agresoarea este cercetată pentru omor şi tentativă de omor şi a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...