Video Teste Covid expirate, aruncate pe câmp la câțiva kilometri de Capitală, lângă un cartier rezidențial

Data actualizării: Data publicării:
teste covid aruncate
Cutii cu teste Covid expirate, găsite aruncate pe marginea drumului. Foto: Captură Digi24

Risc major în apropiere de Capitală, după ce zeci de kilograme de deșeuri medicale au fost aruncate lângă un cartier rezidențial din județul Ilfov. Mai multe cutii cu teste antigen pentru detectarea SARS-CoV-2 expirate de câteva luni au fost abandonate în zonă. 

Descoperirea a fost făcută de oamenii care locuiesc din zonă, pentru că la aproximativ 300 de metri se află un cartier rezidențial. Locatarii au găsit șase cutii cu teste rapide antigen pentru depistarea Covid-19. Pe ambalaje se poate vedea că sunt expirate din luna aprilie, iar o parte din ele nici măcar nu se mai află în pungi. 

Specialiști de la Garda de Mediu și de la DSP Ilfov au ajuns în zona în care au fost găsite deșeurile medicale pentru a stabili dacă testele au fost folosite, după care trebuie să afle care este compania care deținea aceste rapide. 

Cutiile au fost aruncate de curând pe un câmp din localitatea 1 Decembrie, localnicii care trec des prin acea zonă sesizându-le în cursul zilei de duminică. 

Conform legii, testele trebuie să fie distruse, nicidecum arucate. În cazul în care persoanele care au abandonat deșeurile medicale pe câmp vor fi găsite, ele riscă amenzi de mii de lei. 

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...