Un român a fost arestat în Croația pentru transport ilegal de migranţi din Bangladesh

Data actualizării: Data publicării:
Bărbăt cu mâinile prinse în cătușe, la spate.
Foto: GettyImages

Procuratura din Čakovec (nordul Croaţiei) a deschis o anchetă şi instanţa locală a dispus arestarea preventivă a unui român în vârstă de 21 de ani ce a încercat să transporte ilegal migranţi din Bangladesh în Slovenia, tratându-i inuman, relatează luni agenţia de presă Hina.

Parchetul a anunţat că românul arestat a fost acuzat de intrare, circulaţie şi şedere ilegală în Croaţia.

Potrivit parchetului, românul de 21 de ani a luat la 24 iulie mai mulţi cetăţeni din Bangladesh care nu aveau documente de călătorie, vize sau rezidenţă aprobată în Croaţia şi spaţiul Schengen, cu intenţia de a-i transporta ilegal într-un camion spre Slovenia pentru o recompensă bănească promisă.

El i-a tratat pe migranţi într-un mod inuman şi umilitor, plasându-i în zona de marfă a vehiculului fără ventilaţie sau spaţiu suficient, unde cu greu puteau respira.

El a fost oprit de poliţie la punctul de trecere a frontierei Bukovje din regiunea Medjimurje, precizează Hina, citată de Agerpres.

Suspectul a fost arestat preventiv, considerându-se că există riscul să fugă.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Hailey Bieber a postat noi imagini cu burtica de gravida. Vezi ce pofte are vedeta in sarcina: “Nu ma...