Un șofer român de TIR a vrut să aducă ilegal în țară un tanc. A fost prins în Germania și acum stă pe marginea drumului de patru zile

Data actualizării: Data publicării:
camion tanc
Foto: Autobahnpolizei Wörth/Isar

Un șofer român de TIR a fost prins de polițiștii din Germania în timp ce transporta un tanc pe care voia să-l aducă ilegal în România, potrivit Passauer Neue Presse. De patru zile românul stă în cabina TIR-ului, după ce i-au fost confiscate actele și camionul.

Sâmbătă, 27 mai, în timpul unui control în trafic, polițiștii din Wörth/Isar au oprit camionul înmatriculat în România pe A92, care în loc de schele încărcate pe remorcă, așa cum arătau documentele prezentate de șofer, transporta un tanc.

Autoritățile i-au confiscat camionul și platforma de transport pe care avea blindatul. „Acum stă acolo!”, spune o purtătoare de cuvânt a poliției de autostrăzi Wörth/Isar, întrebată ce se va întâmpla cu tancul. 

În urma controlului, polițiștii au descoperit că nimic din ce era scris în documentele șoferului nu se potrivea cu încărcătura reală. Românul a rămas fără acte și i s-a interzis călătoria.

Potrivit sursei citate, negocierile cu firma de expediție din România sunt aparent dificile. Documentele arată că vehiculul a fost încărcat în Franța și se afla în drum spre România. Un purtător de cuvânt al Poliției germane a explicat că tancul descoperit este probabil un așa-zis vehicul blindat de recuperare pentru lucrări de infrastructură, nu pentru uz de luptă. În loc de țeavă de tun, tancul are montat un braț de excavator.

Autoritățile cercetează acum de ce documentele sunt greșite. Purtătorul de cuvânt al Poliției nu exclude posibilitatea ca firma de expediție să obțină în continuare acte care să permită transportul în România, precizând că, în acest caz, atât firma, cât și șoferul vor fi amendați cu sume mari.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta