Unii șoferi cred că nu trebuie să poarte centura de siguranță dacă mașina are airbag. Mituri în trafic: care sunt adevărate, care nu

Data actualizării: Data publicării:
centura de siguranta
Centura de siguranță este facultativă pentru mulți dintre șoferi deși e cel mai important mijloc de apărare a vieții în caz de accident. FOTO: Profimedia Images

Centura de siguranță este facultativă pentru mulți dintre șoferi deși e cel mai important mijloc de apărare a vieții în caz de accident. Unii recunosc faptul că se pun în pericol, dar au și scuze pregătite: ori se grăbeau, ori mergeau undeva, în apropiere. În continuare sunt și șoferi care cred că legea le permite să nu poarte centură în anumite situații. Poliția le transmite că sunt doar mituri.  

Fiecare șofer surprins că nu poartă centura de siguranță în trafic are și o explicație.

Șofer: Eram într-o discuție cu colegul și am omis.

Reporter: De ce nu o purtați?

Șofer: E aglomerat.

Șofer: M-am grăbit! Este periculos să nu o port și o să o fac chiar acum.

Reporter: Se întâmplă des să nu o purtați?

Șofer: Nu se întâmplă des, cu mașina personală o port.

Reporter: Este cumva pusă în spatele scaunului.

Șofer: Mda, pentru că nu este mașina mea.

Reporter: Văd că nici pasagerul nu poartă centură.

Pasager: Mda, nu o consider necesară.

Scuzele sunt folosite și atunci când sunt prinși de poliție fără centură la volan. Iar mulți șoferi cred și într-o serie de mituri despre legile circulației.

Una dintre convingerile șoferilor atunci când vine vorba despre purtarea centurii de siguranță este aceea că dacă mașina are airbag, atunci nu mai sunt obligați să poarte și centura.

Bogdan Oproiu, reprezentant al Direcției Rutiere: "Fals! Trebuie să știm foarte bine, portul centurii de siguranță e obligatoriu."

Alți șoferi sunt convinși că dacă nu merg departe, nu sunt obligați să poarte centură de siguranță.

Bogdan Oproiu: "Fals! Cum spuneam mai devreme, centura de siguranță este obligatorie, indiferent de distanța pe care o parcurgem".

O parte dintre șoferii din România sunt convinși că pasagerii nu sunt obligați să poarte centura.

Bogdan Oproiu: "Pasagerii sunt obligați să poarte centura, atât timp cât locurile sunt prevăzute cu centuri de siguranță."

Printre altele, există și convingerea că femeile însărcinate nu sunt obligate să poarte centură.

Bogdan Oproiu: "Adevărat! Femeile însărcinate cu sarcină vizibilă nu sunt obligate să poarte centura de siguranță."

La nivel european, nepurtarea centurii de siguranță este a doua cauză de deces pe șosele, după viteza excesivă și condusul sub influența alcoolului.

Sorin Ene, specialist în conducere defensivă: "Nu trebuie să ai viteze foarte mari ca să poți să, să ai șanse, să fii victima unui accident, în cazul în care nu porți centura de siguranță."

Alți conducători auto pot provoca accidente în urma cărora noi putem să ne pierdem viața. 

Numai în Capitală, aproximativ 4200 de șoferi au fost amendați pentru lipsa centurii în cursul anului trecut.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri