Zeci de căprioare au fost găsite moarte pe câmp, în Arad. Animalele ar fi fost otrăvite

Data actualizării: Data publicării:
Zeci de căprioare au fost găsite moarte pe câmp, în Ara
Zeci de căprioare au fost găsite moarte pe câmp, în Arad. Foto: Shutterstock

Zeci de cadavre de căprioare au fost descoperite pe câmpuri din judeţul Arad. Autorităţile de mediu cred că decesele au fost provocate de raticide împrăştiate de fermieri.

Au fost aplicate amenzi în valoare de 120.000 de lei, iar polițiștii au anunțat că fac cercetări pentru braconaj cinegetic.

Garda de Mediu Arad a transmis, marţi, că echipe mixte formate din comisari ai instituţiei şi poliţişti de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au făcut verificări în zonele Curtici, Nădab şi Olari după „moartea în condiţii suspecte a unor animale sălbatice şi identificarea de produse pentru combaterea rozătoarelor, aflate pe terenurile agricole deţinute de către societăţi agricole din zonele respective”.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit ca de îndată să se treacă la colectarea momelilor raticide, iar utilizarea produselor raticide să fie efectuată în conformitate cu prevederile certificatelor de autorizare. A fost predată o cantitate de 1.325 kg de deşeuri animaliere pentru neutralizare prin incinerare. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 120.000 de lei, iar organele de urmărire penală au deschis două dosare penale in rem”, a transmis Garda de Mediu, potrivit Agerpres.

Aproximativ 40 de cadavre de animale au fost ridicate de pe câmpuri, fiind prelevate probe biologice pentru teste de laborator, înainte să fie incinerate.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...