Bătrân de 88 de ani, scos de pompieri dintr-o fântână cu adâncimea de 22 de metri

Data publicării:
pompieri în misiune pentru a scoate barbatul din fantana
Bătrân de 88 de ani, scos de pompieri dintr-o fântână cu adâncimea de 22 de metri. Foto: ISU Suceava

Pompierii din Suceava au intervenit joi pentru salvarea unui bătrân în vârstă de 88 de ani, căzut într-o fântână adâncă de 22 de metri, acesta fiind scos în stare semiconștientă și predat unui echipaj SMURD.

Potrivit IGSU, acțiunea a avut loc în satul Mironu, comuna Valea Moldovei, fântâna respectivă fiind construită din tuburi, cu o adâncime de 22 de metri şi cu diametrul la suprafaţă de doar 50 de centimetri, fiind mai redus spre bază, formând un con.

„Din cauza diametrului redus, pompierii militari au echipat si au asigurat un voluntar din localitate, cu o talie care i-a permis acestuia să ajungă la victimă. După ce voluntarul a coborât în fântână și a asigurat bătrânul, cei doi au fost extrași la suprafață de pompieri.

Victima, în stare de semiconștiență, a fost preluată de către echipajul de prim ajutor, care i-a acordat primele îngrijiri medicale, iar ulterior l-a predat echipajului SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă)”, precizează informarea IGSU.

Bătrânul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Anya Taylor-Joy, alegere vestimentară mai mult decât îndrăzneață. Rochia mini din piele a lăsat-o aproape de...
Adevarul
Ce a mâncat la micul dejun o femeie care a reușit să slăbească 45 de kilograme: „Ajunge până la prânz și te...
Newsweek
VIDEO Putin și-a încărcat avioanele cu rachete hipersonice cu focoase nucleare. Lovesc la 2.000 km
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Jennifer Lopez, singură și mai slabă ca oricând, pe covorul roșu, la premiera filmului "Atlas". Joacă rolul...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta