"Buletin de România". O angajată de la Evidența Populației este acuzată că a luat șpagă de la 116 cetățeni moldoveni

Data publicării:
bancnote de 100 de lei
O bancă din România a acceptat să șteargă peste 90.000 de euro din datoria unui client FOTO: Getty Images

O angajată de la Evidența Populației Galați a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru că ar fi luat mită în formă continuată. Femeia este acuzată ca a primit, timp de 2 ani, câte 100 de lei de la peste 100 de cetățeni moldoveni, în schimbul eliberării cărții de identitate românești. 

Femeia era consilier superior în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Galați. Potrivit procurorilor, în perioada 2015-2017, funcționara a primit, prin intermediul a două persoane, câte 100 de lei de la 116 cetățeni moldoveni. Mita urma să le faciliteze solicitanților eliberarea actelor de identitate cu domiciliu pe teritoriul României.

"În fapt, în perioada 2015 – 2017, funcționara a primit, prin intermediul a două persoane, câte 100 de lei de la 116 cetățeni moldoveni, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv primirea, verificarea documentelor necesare pentru eliberarea cărților de identitate, precum și pentru eliberarea acestora fără a verifica prezența proprietarului spațiului de locuit menționat în formularul tip 'cerere pentru eliberarea actului de identitate', ca urmare a schimbării domiciliului din străinătate în România.", se arată în comunicatul transmis de Direcția Generală Anticorupție.

Femeia a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru luare de mită în formă contnuată.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...