Custodele Coroanei, Margareta, după moartea Prinţului Philip: „M-a inspirat. A fost un mentor frumos”

Data publicării:
principesa margareta
FOTO: Facebook. Familia Regală a României

Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta a declarat că Prințul Philip al Marii Britanii a reprezentat o sursă de inspirație și că are amintiri frumoase legate de acesta. 

"El şi cu bunica mea sunt rude. M-au inspirat şi pentru acest timp de muncă, de la Crucea Roşie. A fost un mentor frumos. Am amintiri frumoase, din copilărie şi de când am fost puţin mai tânără. (...) Am amintiri foarte frumoase toată viaţa", a spus Majestatea Sa, citată de Agerpres.

La rândul său, Principele Radu a arătat că activitatea socială şi caritabilă a Familiei Regale este inspirată de către Regina Elisabeta a II-a şi de Prinţul Philip.

"Amândoi sunt campioni: el a avut 900 de patronaje regale acordate, iar Regina, 800. Când ei au început, nici nu se ştia aşa ceva în lume. Toată viaţa a acordat-o celor din societate cu mai puţine posibilităţi, oameni fie în vârstă, fie copii, fie săraci sau elevi care nu aveau. Sunt o sursă foarte mare de inspiraţie. Au dat mult din viaţă pentru chestiuni legate de oameni mai puţin norocoşi decât ei", a afirmat Principele Radu.

Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu s-au aflat joi într-o vizită cu caracter public în municipiul Arad.

Ei au vizitat sediul filialei Crucii Roşii Române din Arad, unde s-au întâlnit cu reprezentanţii conducerii şi voluntarii filialei.

Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu au vizitat Secţia Pediatrie 2 a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, renovată recent.

Majestatea Sa Margareta este preşedinte al Crucii Roşii Române.

Editor : Alina Popescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...