Un zbor a fost anulat după ce o bătrână a aruncat monede în motorul avionului

Data actualizării: Data publicării:
Travel Images
Foto: Gulliver/Getty Images

Un zbor al companiei aeriene interne chineze Lucky Air a fost anulat după ce o pasageră a aruncat monede în motorul avionului pentru a avea noroc în timpul călătoriei, fiind vorba de al doilea incident survenit anul acesta, potrivit agenției oficiale Xinhua citată vineri de EFE.

Travel Images
Foto: Gulliver/Getty Images

Incidentul a avut loc joi pe aeroportul Anqing, din provincia orientală Anhui, când bătrâna Fang, în vârstă de 76 de ani, a aruncat monedele în timp ce se urca în avion cu destinația Kunming, în centrul țării.

Personalul de zbor a văzut una dintre monede pe jos, sub motor, astfel încât a decis să anuleze zborul și să o plaseze pe Fang în custodia poliției.

Este vorba de al doilea caz de acest gen survenit în decurs de câteva luni, având în vedere că în iunie un avion Airbus 380 al companiei China Southern a decolat cu întârziere după ce o pasageră în vârstă de 80 de ani și-a aruncat mărunțișul în unul din motoarele aparatului pentru a-i aduce noroc în timpul zborului, scrie Agerpres.

Avionul care făcea cursa între Shanghai și Canton a avut o întârziere de peste 5 ore.

În ultimii ani s-au înregistrat numeroase incidente în care au fost implicați pasageri chinezi, de la deschiderea ușilor de urgență ale aparatului și până la atacuri asupra personalului de zbor.

Drept răspuns, guvernul chinez a creat o listă neagră de persoane cărora le este interzis să zboare cu avionul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
Cine a fost haiducul „Față neagră"? „Zorro al României" era baron și jefuia bogații ARTICOL
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...