Foto Două camioane care veneau din Germania și urmau să ajungă în Sălaj și Vrancea au fost întoarse din drum, la graniță

Data publicării:
Vama Petea
Vama Petea. Sursa foto: Poliția de Frontieră Română

Două camioane, încărcate cu peste 13 tone de marfă, au făcut cale-ntoarsă în Vama Petea. Suspiciunile autorităților s-au confirmat când au văzut încărcătura și au analizat apoi documentele de însoțire a mărfii. Ambele automarfare erau înmatriculate în România și transportau mobilier second-hand și saltele uzate. Oamenii legii nu le-au permis accesul pe teritoriul României, "întrucât nu existau documente necesare importului de deșeuri", transmit reprezentanții Poliției de Frontieră Române.

Primul transport a ajuns în Punctul de Trecere a Frontierei Petea marți după-amiază, în jurul orei 18:30.

"S-a prezentat pentru a intra în România un cetățean român, în vârstă de 45 de ani, care conducea un automarfar înmatriculat în țara noastră. Conform documentelor de însoțire a mărfii, mijlocul de transport era încărcat cu 11.000 kg mobilier second-hand, de la o societate comercială din Germania având ca destinație o firmă din județul Sălaj", transmite Poliția de Frontieră Română într-un comunicat de presă.

camion incarcat cu deseuri
Camionul venea din Germania și urma să ajungă în Sălaj. Sursa foto: Poliția de Frontieră Română

Câteva ore mai târziu, după miezul nopții, un alt român a vrut să introducă în țară un automarfar încărcat cu mobilier second-hand și saltele uzate. De această dată, transportul urma să ajungă în Vrancea.

"În data de 13 martie 2024, în jurul orei 02:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 36 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 2.550 kg mobilier second-hand și saltele uzate, de la o societate comercială din Germania, care urmau să ajungă în județul Vrancea", a transmis sursa citată.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare și celor de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului. Împreună, aceștia au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri.

Ambele camioane au fost întoarse pe teritoriul maghiar.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...