Activitatea Uber în România, coordonată de fiica șefului ANAF

Data publicării:
UBER ROMANIA DESCHIDERE GETTY

La Bucureşti, aplicaţia americană de transport nu a stârnit deocamdată controversele din alte oraşe europene, unde a primit interzis. Nici măcar taximetriştii din Capitală nu sunt la fel de vocali împotriva Uber precum cei din Paris sau Madrid. Însă viitorul Uber pe întreg continentul ar putea fi stabilit la Curtea Europeană de Justiţie.

Succesul controversatei aplicaţii americane Uber în România va putea fi văzut cel mai probabil abia la anul, când îşi va declara rezultatele financiare. Până acum, compania nu a oferit cifre despre activitatea sa în Bucureşti. Activitate care, din primăvară, este coordonată de Nicoleta Schroeder Diaconu, fiica preşedintelui ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, scrie Ziarul Financiar.

Iar primul obstacol pe care a trebuit să îl depăşească Nicoleta Diaconu din acel post a fost apariţia unor modificări legislative care spun că doar taximetriştii autorizaţi au voie să transporte persoane cu autoturismele. Însă cei de la Uber au anunţat că legea nu îi afectează. Şoferii din Bucureşti afiliaţi companiei americane au primit mai multe detalii. Li s-a spus că Uber nu se supune legilor taximetriei, pentru că de fapt este o companie IT, cu un mod diferit de funcţionare.

În Bucureşti, aplicaţia are acelaşi tarif de 1,4 lei pe kilometru pe care îl practică şi firmele de taxi. De obicei, Uber oferă transport mai ieftin decât taximetriştii din oraşele în care activează. Însă în Bucureşti, mai ieftin de atât nu s-a putut, în condiţiile în care tarifele sunt ţinute foarte jos de marile firme de taximetrie, spre nemulţumirea celor mici.

De altfel, companiile de taxi din Bucureşti nu au avut deocamdată o reacţie ostilă faţă de Uber, deşi ar avea toate motivele să fie nemulţumite. Taximetriştii bucureşteni au cerut în repetate rânduri interzicerea firmelor din Ilfov pe străzile Capitalei. Apariţia unor şoferi amatori nu face decât să aglomereze o piaţă locală a transportului şi aşa aglomerată.

Uber a avut până acum o viaţă foarte uşoară în România, comparativ cu restul Europei. Aplicaţia a fost interzisă în mai multe ţări, inclusiv în Germania şi Franţa. Iar acolo unde nu a primit interdicţie, a fost amendată pentru transport ilegal, inclusiv în Bulgaria.

Uber încearcă acum să demonstreze la Curtea Europeană de Justiţie că nu poate fi obligată să funcţioneze după aceleaşi reguli ale firmelor de taxi. Compania a spus că vrea să respecte legile, însă a cerut ca reglementările să fie adaptate la modelul său de afaceri.

Însă, în ciuda problemelor din Europa, Uber se aşteaptă la o explozie a comenzilor la nivel mondial. Estimează că va avea încasări de 10 miliarde de dolari anul acesta şi de 26 de miliarde la anul.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...