Chinezii încearcă să obțină soiuri noi de cartofi în spațiu. Țin tuberculii pe orbită și îi cultivă pe Pământ

Data publicării:
cartofi ținuți în spațiu laborator
Reproducerea în spaţiu se referă la expunerea cartofilor sau a tulpinilor la radiaţia cosmică şi la microgravitaţia din spaţiu pentru a stimula mutaţii la nivelul genelor lor. Sursa foto: Profimedia Images

Cercetătorii chinezi au început experimentele de reproducere a 66.500 de minituberculi de cartof care au fost transportaţi în spaţiu la bordul vehiculului cu echipaj uman Shenzhou-16 şi care au stat pe orbita Pământului timp de peste 180 de zile, informează luni Xinhua, preluată de Agerpres.

După germinarea, cultivarea şi transplantarea tuberculilor, vor fi selectate şi evaluate în continuare soiurile superioare, a declarat Zhang Linhai, directorul Centrului pentru inovare tehnologică din cadrul Xisen Potato Industry Co. Ltd, care coordonează acest proiect.

Reproducerea în spaţiu se referă la expunerea cartofilor sau a tulpinilor la radiaţia cosmică şi la microgravitaţia din spaţiu pentru a stimula mutaţii la nivelul genelor lor, astfel încât să se creeze noi specii sau soiuri cu performanţe mai bune, cum ar fi o perioadă de creştere mai scurtă, un randament mai mare şi o rezistenţă mai bună la boli.

Cercetătorii de la acel centru din comitatul Shangdu din Regiunea Autonomă Mongolia Inferioară din nordul Chinei intenţionează să selecteze soiuri de cartofi cu toleranţă la sare şi alcalinitate şi cu randamente mai mari, prin experimente care utilizează tehnologia avansată de editare genetică pentru a contribui la ameliorarea genetică tradiţională.

Această abordare are potenţialul a de reduce ciclul de reproducere de la peste un deceniu până la doar câţiva ani, a spus Zhang Linhai.

A fost pentru a doua oară când compania Xisen Potato Industry Co. Ltd. a trimis tuberculi în spaţiu. În iunie 2022, 20.000 de tuberculi de cartof selectaţi de această companie au fost trimişi pe staţia spaţială chineză cu racheta lansatoare Shenzhou-14, revenind apoi pe Terra după 182 de zile.

În 1987, China a trimis primul său lot de seminţe de cultură - inclusiv orez şi piper - în spaţiu, marcând startul programului acestei ţări de reproducere a plantelor în spaţiu. În ultimii treizeci şi ceva de ani, cercetătorii chinezi au realizat peste 30 de experimente în spaţiu ce au implicat seminţe de plante, răsaduri şi tulpini, ceea ce a dus la cultivarea a aproape 1.000 de soiuri noi.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cine este Robert Fico, premierul împușcat după o ședință de guvern. Care este starea lui după ce a fost operat
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”