Importurile de lapte au crescut cu peste 40% în primele şase luni din 2020. Care este motivul

Data actualizării: Data publicării:
un tânăr toarnă lapte într-un pahar
Retailerii români au convenit reducerea cu 20% a prețului laptelui la raft. Daea spune că fermierii nu vor fi afectați. Foto: Getty Images

Importurile de lapte brut s-a majorat cu aproape 43% în primul semestru al anului în timp ce cantitatea de lapte colectată de unităţile procesatoare de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare a fost mai mică cu 0,7% decât în aceeaşi perioadă din anul anterior, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.

INS precizează că informaţiile publicate marţi surprind impactul crizei COVID-19 şi al măsurilor luate de autorităţi ca urmare a decretării stării de urgenţă pe teritoriul României începând cu 16 martie 2020 şi a stării de alertă începând cu 17 mai 2020, relatează Agerpres.

Conform datelor centralizate de INS, în intervalul 1 ianuarie - 30 iunie, producţia de smântână de consum a scăzut cu 109 de tone (-0,3%), comparativ cu primele şase luni din 2019.

Pe de altă parte, creşteri ale producţiei au fost înregistrate la: unt - cu 927 tone (+17,6%), lapte de consum - cu 20.333 tone (+12,5%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) - cu 3.134 tone (+2,8%) şi brânzeturi - cu 649 tone (+1,3%).

Totodată, în perioada analizată, cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut cu 21.660 tone (+42,8%).

La nivelul lunii iunie a acestui an, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, cantitatea de lapte de vacă pe care au colectat-o unităţile procesatoare a crescut cu 5.030 de tone (+4,8%), iar majorări ale producţiei s-au înregistrat la: unt (+136 tone; +17,9%), lapte de consum (+3.656 tone;+15,3%) şi brânzeturi (+1.146 tone; +12,5%).

Producţia a scăzut cu 344 de tone la smântâna de consum (-6,1%) şi cu 72 de tone (-0,4%) în cazul laptelui acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare).

În schimb, cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut în luna iunie 2020 cu 3.454 de tone (+57,4%), faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

Potrivit sursei citate, în iunie 2020 faţă de luna precedentă, unităţile procesatoare au colectat o cantitate de lapte de vacă în creştere cu 1.575 de tone (+1,5%). Producţia de brânzeturi a crescut cu 702 de tone (+7,3%), dar s-a diminuat cu 16,2% în cazul laptelui acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare), cu 9,8% la smântâna de consum, cu 7,4% pentru laptele de consum şi cu 5% la unt.

Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a scăzut cu 1.163 de tone (-10,9%), relevă statistica oficială.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...