ASF a instituit administrare specială la compania de asigurări Astra

Data publicării:
dan radu rusanu 5514610-Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu

Dan Radu Rușanu, președinte ASF, a declarat că Direcția Națională Anticorupție se va sesiza numai dacă sunt elemente infracționale și că în ultimii 5 ani societatea nu a fost controlată deloc. 

În ultimii cinci ani societatea Astra nu a fost controlată aproape deloc. A avut un control în 2012 care s-a terminat în 2013. Verificarea a fost finalizată în 26 aprilie 2013, în condiţiile în care noua conducere a venit în 29 aprilie. Singura măsură luată a fost un plan de măsuri eşalonat în nouă zile. În 2013 ne-a fost greu să intervenim vizavi de planul de măsuri instituit de fosta conducere”, a declarat preşedintele ASF, Dan Ruşanu. 

Comunicatul de presă transmis de ASF AICI

El a mai spus că Daniel Tudor, președintele CSA și vicepreședinte ASF, a protejat Astra.

În cazul unui eveniment major, Astra nu îşi va putea onora obligaţiile, a spus Ruşanu. „Domnul Daniel Tudor (preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi vicepreşedinte al ASF – n.r.) va avea multe de spus”, a adăugat şeful ASF.

Potrivit lui Dan Radu Ruşanu, compania de asigurare Astra va avea nevoie de o majorare de capital semnificativă. Toate poliţele de asigurare rămân valabile până la expirare, iar Astra – care are trei milioane de asiguraţi - va fi obligată să onoreze toate obligaţiile care rezultă din acestea


Autoritatea de Supraveghere Financiară a declanşat un amplu control pe piaţa asigurărilor din România. Compania Astra Asigurări a subestimat cu 40% daunele posibile în cazul unor catastrofe. Practic, compania ar fi pus deoparte cu 100 de milioane de lei mai puţin decât ar fi avut nevoie pentru a-i despăgubi pe asiguraţi în cazul unor probleme.

Reprezentanţii instituţiei care supraveghează pieţele financiare spun că toate firmele de pe piaţă sunt controlate periodic, dar documentele nu sunt date publicităţii.

Ele nu sunt publice, fiind comunicate doar deciziile care sunt luate inclusiv pe baza unor astfel de documente. Nu există în acest moment un document precum cel pe care Mediafax îl citează care să fi fost aprobat, analizat sau adoptat de către Consiliul ASF”, a spus Radu Soviani, purtătorul de cuvânt al ASF.

Totuși, asemenea informații nu rămân strict la nivelul conducerii ASF. În urmă cu aproape două săptămâni, acestea au fost dezbatute într-o ședință la Banca Națională, la care a participat și șeful Guvernului. Nu s-a aflat însă mare lucru despre întâlnire.

Întrebat de ce a fost și Autoritatea de Supraveghere Financiară, Victor Ponta a răspuns că „pentru alte lucruri, nu despre asta”.

Potrivit documentului citat de agenţia de presă, există chiar riscul ca firma Astra Asigurări să intre în incapacitate de plată în cazul în care s-ar produce o catastrofă, pentru că vorbim despre una dintre cele mai mari companii de profil de pe piaţă. Mai mult, falimentul ar pune în pericol şI societăţile de stat care şi-au luat asigurări de la această firmă.

Pe lista clienţilor figurează Aeroportul Henri Coandă, alături de cel din Constanţa şi Timişoara, dar şi întreaga flotă a Tarom.

De asemenea, Romaero, Autoritatea Aeronautică Română şi Poşta Română au contracte în derulare. Astra Asigurări nu a comentat până acum informaţiile apărute în presă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Taylor Swift, după zvonurile potrivit cărora Lady Gaga ar fi însărcinată: „E iresponsabil să comentezi despre...
Film Now
Jennifer Lopez dezminte zvonurile despre divorț și neagă faptul că ar avea probleme în căsnicie: „Există...
Adevarul
A fost descoperită cauza majoră a bolii inflamatorii intestinale
Newsweek
VIDEO Nave de război și submarine ale Rusiei, la doar 450 km de SUA. De ce apar în poziție de luptă?
Digi FM
VIDEO Cum să prevenim burnout-ul: Andreea Raicu dezvăluie secretele echilibrului între muncă și viața...
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Martin Lawrence, despre motivul pentru care a refuzat oferta lui Jackie Chan de a juca alături de el în Rush...
UTV
Brasov, Cluj-Napoca si Sibiu, in topul oraselor in care oamenii ar alege sa se mute, arata un studiu realizat...