BUSINESS CLUB. Gazele azere, prioritatea Europei

Data publicării:
gaze bc

Printre proiectele făcute publice astăzi de Comisia Europeană drept prioritare este AGRI, prin care s-ar aduce gaze lichefiate din Azerbaidjan până la Constanța și un gazoduct pe traseul Bulgaria – România – Ungaria – Austria.

Cel putin AGRI de asta a suferit, de lipsa de finanțare. Partea mai puțin bună este că e o listă de 250 de proiecte de interes european, iar finanțarea până în 2020 va fi de aproape șase miliarde de euro. Problema este că doar AGRI costă patru miliarde de euro.

Dar e de remarcat că există această preocupare pentru proiecte care să reducă depedența față de Rusia, cu livrări de resurse din zona caspică prin Georgia și Turcia. Iar intrarea europenilor ar putea însemna și o accelerare față de cum se mișcă autoritățile de la București, cu toate că și Bruxellesul este faimos pentru birocratie și lentoare.

Comisia Europeană a inclus mai multe proiecte energetice la care participă şi România, între care AGRI şi un gazoduct pe traseul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, pe o listă de 250 de „proiecte de interes comun” la nivelul UE, care pot beneficia de finanţare totală de aproape 6 miliarde euro în perioda 2014-2020.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri