Chinezii vor o bucată din Daimler-Benz, producătorul Mercedes

Data publicării:
mercedes - captura

Potrivit unor informații din presa chineza, până la finele anului, BAIC și-au propus să fie printre cei mai mari acționari la Daimler. Cele două grupuri au deja parteneriate solide, dar numai în China. Acum, chinezii vor să își facă loc direct în compania mamă.

În 2013, nemții și chinezii au pus bazele a două companii pe care le controlează separat - una de producție auto, unde BAIC are 51% din acțiuni și o alta de vânzări unde Daimler are majoritate.

Relațiile dintre cei doi sunt însă chiar mai adânci de atât. Daimler e al treilea cel mai mare acționar al diviziei de mașini personale a BAIC. Deține o participație de 10% la BAIC Motor, astfel că intrarea chinezilor în acționariatul producătorului german ar fi practic o lărgire a participațiilor în cruce dintre cele două companii.

Cel mai mare acționar al Daimler, cu o participație de 6,8% este fondul suveran din Kuweit. Consorțiul Renault-Nissan are puțin peste 3%. Acționariatul este destul de pestriț, cu pachete mici împărțite de diverși investitori insituționali sau privați. Circa o treime din titlurile Daimler sunt deținute de entități germane, de la bănci până la fonduri de investiții controlate de landuri.

BAIC e cel mai mare partener al Daimler în China și împreună companiile au ținte foarte ambițioase din care germanii au doar de câștigat - scopul final ar fi ca doua treimi din Mercedesurile vândute în China să fie produse acolo. Deja piața locală crește puternic pentru Mercedes și nu același lucru se poate spune despre marii săi rivali, Audi și BMW.

Mulțumită cererii foarte mari venite din China, Mercedes a reușit în luna iulie să vândă la nivel global mai multe mașini decât competitorii. Diferența e mică, de circa două mii de unități, deci nici 2% din totalul vânzărilor. Însă dinamica dă de gândit.

Vânzările globale ale Mercedes au crescut cu 15 procente, comparativ cu doar 5,8% în cazul BMW. Iar China joacă rolul principal. În prima jumătate a anului, vânzările Mercedes pe piața chineză au avansat cu 20 de procente, în vreme ce BMW, liderul pieței auto de lux, a avut comenzi cu doar două procente mai mari. Mercedes a promis că îi va întrece pe cei de la BMW până în 2020. Doar că și Audi vrea același lucru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”