Boeing 737 MAX poate zbura din nou în SUA. Avioanele încă nu au primit autorizație în Europa

Data actualizării: Data publicării:
Avion Boeing 737 MAX in zbord deasupra norilor
Avionul Boeing 737 MAX Foto: Boeing

Autoritatea Federală pentru Aviaţie din SUA (FAA) a emis miercuri o autorizaţie pentru ca avioanele Boeing 737 MAX să poată zbura din nou, la aproape doi ani de la imobilizarea lor la sol, ca urmare a două accidente care au provocat 346 de morţi.

Niciodată în istoria aviaţiei comerciale un avion nu a fost lipsit de autorizaţie atât de mult timp (20 de luni) de către autorităţile competente.

Cu toate acestea, 737 MAX, cel mai bine vândut avion Boeing, nu va putea reveni imediat pe cerul mondial, deoarece autorităţile de aviaţie civilă din alte ţări vor trebui să elibereze propria lor autorizaţie.

De asemenea, Autoritatea Federală pentru Aviaţie din SUA (FAA) a precizat miercuri că solicită noi programe de pregătire a piloţilor şi revizuirea sistemului software înaintea reluării zborurilor avioanelor Boeing 737 MAX pe cerul american, relatează Agerpres.

Începând din luna martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS - Manoeuvering Characteristics Augmentation System) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Acest sistem a fost conceput special pentru modelul Boeing 737 MAX pentru a preveni o anomalie aerodinamică creată de motoarele mai grele şi cu un diametru mai mare faţă de cele ale precedentelor generaţii de Boeing 737.

Această anomalie poate pune avionul într-un unghi de urcare, ceea ce poate antrena apoi un picaj. Pentru a preveni acest picaj, sistemul MCAS reorientează avionul într-un unghi de coborâre pentru ca aparatul să poată recupera viteza.

Tot în luna martie 2019, compania TAROM anunţa că directiva Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) de a suspenda zborurile cu aparatele Boeing 737 MAX-8 şi 9 nu o afectează, pentru că aeronavele comandate, de tip 737 MAX 8, sunt programate să intre în construcţie la finalul anului 2021.

În cadrul Salonului Aeronautic Farnborough, desfăşurat în luna iulie 2018, TAROM a parafat o comandă fermă de cinci avioane Boeing 737 MAX 8, evaluate la 586 milioane de dolari, preţ de catalog.

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...