Chinezii cumpără patru parcuri logistice din România

Data actualizării: Data publicării:
pic_case-study_amazon

Comisia Europeană a aprobat tranzacţia de peste 12 miliarde de euro prin care China Investment Corporation (CIC), fondul suveran al Chinei, a preluat activele firmei britanice Logicor, inclusiv proprietăţi din România. Este vorba de patru parcuri logistice din Ploieşti, Timişoara, Mogoşoaia şi Pantelimon, dar şi peste 100 hectare de teren petnru construcţia de noi depozite. 

"Comisia a aprobat, sub regulamentul UE privind fuziunile, achiziţia indirectă a controlului total asupra companiilor şi activelor Logicor din Marea Britanie de către China Investment Corporation (CIC). Logicor deţine şi operează depozite logistice în UE. CIC este un fond suveran de investiţii înfiinţat ca vehicul de diversificare a deţinerilor de active în monedă străină ale Chinei, cu scopul de a obţine randament maxim pentru statul chinez cu o toleranţă acceptabilă la risc", se arată într-un anunţ al Comisiei Europene, informează Economica.net.

Comisia consideră că achiziţia nu ridică probleme legate de legea concurenţei şi nici sub incidenţa regulamentului privind fuziunile şi achiziţiile de companii.

În luna mai, cel mai mare fond de investiţii alternative din lume, Blackstone, a anunţat vânzarea Logicor către fondul suveran al Chinei, tranzacţie estimată la 12,25 miliarde de euro.

Logicor deține și operează un portofoliu de spații logistice cu un total de 13,7 milioane de mp în 17 țări, cu peste 70% din proprietăți concentrate în Marea Britanie, Germania, Franța și sud-estul Europei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita