Început de an promițător pentru Digi Mobil

Data actualizării: Data publicării:
POP_Spania 1

Digi Mobil a fost rețeaua de telefonie mobilă preferată pentru portare, în ianuarie 2021, atât în România, cât și în Spania, iar operatorul de comunicații electronice s-a poziționat ca lider al portabilității, în ambele teritorii, în prima lună a anului.

În România, principala piață a grupului, potrivit datelor comunicate de Autoritatea Națională pentru Administrarea și Reglementarea Comunicațiilor (ANCOM), în rețeaua Digi Mobil s-au portat aproape 38.000 de numere de telefonie mobilă. Acestea au reprezentat 46% din totalul numerelor portate pe acest segment și un progres cu 5% față de portările înregistrate în ianuarie 2020. Performanța operatorului a fost susținută și de oferta lansată în ianuarie 2021 sub titlul ”Cel mai tare în portare”, prin care abonații noi sau cei existenți pot beneficia timp de 6 luni de o reducere cu 50% a prețului la abonamentul de telefonie mobilă portat în rețeaua Digi Mobil. Oferta este valabilă până la finalul lunii martie 2021.

În România, Digi Mobil este lider incontestabil al portabilității pe piața de telefonie mobilă, de la lansarea serviciului de portare, în octombrie 2008, până în prezent.

În Spania, conform cifrelor prezentate de autorități, în ianuarie, Digi a câștigat 17.900 de numere de telefonie mobilă (portabilitate netă), fiind cel mai performant operator de telecomunicații mobile de pe piața iberică, din perspectiva portabilității. De altfel, filiala din Spania a grupului s-a poziționat ca unul dintre performerii de pe acest segment, pe tot parcursul anului 2020, devenind al cincilea cel mai important operator de telefonie mobilă de pe piața autohtonă, potrivit datelor publicate de Comisia Națională pentru Piețe și Concurență (CNMC).

Tot de la începutul acestui an, Digi Spania a introdus în portfoliu un nou produs destinat utilizatorilor de servicii de voce și date mobile, „IlimiTODO”, continuând, în paralel, extinderea rețelei de puncte de prezență cu încă 4 puncte Digi, în centrele comerciale din Sevilla.
Digi oferă servicii de telefonie mobilă pe piața spaniolă din 2008 și activează ca Mobile Virtual Network Operator (MVNO), în baza unui acord încheiat cu Telefonica Moviles Espana (TME). Pe aceeași piață, Digi oferă, din 2018, și servicii de telefonie fixă și internet fix.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...