Reportaj în șantier naval. Cine concurează pentru corvetele României

Data actualizării: Data publicării:
damen galati

Procedura de achiziţie a corvetelor multifuncţionale, navele de luptă pe care Armata Română şi le doreşte, a intrat pe ultima sută de metri. În luna ianuarie ar trebui să aflăm cine va construi vasele militare. Este o competiţie strânsă, între trei mari companii din Franţa, Italia şi Olanda. Cert este că indiferent de învingător, corvetele vor fi construite la noi în ţară. O echipă Digi24 a reuşit să filmeze în unul dintre şantierele navale unde ar putea să fie asamblate navele.

Şantierul naval Galaţi este locul din care pleacă în fiecare an 20 de vase militare şi civile construite de la zero. Acum, muncitorii asamblează un gigant pentru forţele navale australiene: un spărgător de gheaţă care va trebui să străbată în trei luni o bună parte din Oceanul Antarctic.

Cătălin Istrati, inginer: „156 de metri lungime, 26 de metri lățime. O înălțime impresionantă, are 11 punți. Vorbim de 20.000 de tone cel puțin. Poate să remorcheze și iceberguri care sunt pe calea de navigație a altor nave comerciale. Poate să sparga gheața de până la 2 metri aproape.”

Pe lângă nave civile, aici se construiesc şi vase militare. De obicei, asamblarea lor durează între doi şi trei ani. Până acum, din şantierul naval Galaţi au fost lansate la apă 29 de nave de război.

„Ne aflăm în locul în care începe construcția fiecărei nave. Toate piesele sunt asamblate pe aceste blocuri de beton. După aceea, urmează ca toată această zonă să fie inundată și apoi să aibă loc lansarea”, relatează Valentin Stan, jurnalist Digi24.

Toate navele construite şi livrate armatelor din alte ţări au fost asamblate în totalitate de români.

Rino Brugge, directorul șantierului: „Avem undeva la 2.500 de angajaţi. Eu sunt singurul olandez din şantier. Chiar şi metalul vine de la fabrica de alături. Şantierul foloseşte metal românesc.”

Tot de la Galaţi a plecat şi vedeta Poliţiei de Frontieră: nava Ştefan cel Mare. Este vasul care a navigat atât în Marea Neagră, cât şi în Mediterană şi a salvat mii de migranţi care încercau să ajungă în Europa.

Firma care deţine şantierul de la Galaţi s-a înscris la licitaţia pentru cele patru corvete multifuncţionale ale Armatei Române. Olandezii de la Damen propun o navă echipată cu armament american.

La licitaţie s-au mai înscris francezii de la Naval Group şi italienii de la Fincantieri. Ambele companii propun vase cu echipamente europene.

Pe 12 ianuarie 2019, Ministerul Apărării ar trebui să încheie procedura de achiziţie a corvetelor. Principala condiţie impusă de MApN a fost ca navele să fie construite într-un şantier naval din România. Contractul pentru achiziţia celor patru corvete multifuncţionale este de 1,6 miliarde de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...