Consiliul Fiscal: Bugetul nu-și permite reducerea CAS. Încasările, mai mici cu un miliard de lei

Data publicării:
incasari taxe

Finanţiştii sunt sceptici și spun că Guvernului îi va fi greu sa convingă Fondul Monetar Internaţional să accepte reducerea contribuţiilor la asigurările sociale cu 5 procente din vară, în condiţiile în care sumele intrate în buget în primele luni ale anului sunt mult sub estimări.

Dată fiind execuţia bugetară de până acum, probabilitatea de a adopta o măsură care îţi reduce semnificativ veniturile, cel puţin pe termen scurt, este în scădere. Unde găsim aceşti 2,5 miliarde de lei, în condiţiile în care avem deja necolectate peste un miliard de lei?”, spune Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

Cu totul altfel par să se vadă lucrurile de la Ministerul de Finanţe.

„Lucrăm pe creşterea veniturilor. Am avut rezultate bune şi în aprilie. Sunt foarte optimistă şi pentru luna mai”, spune Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor.

În primele patru luni ale anului au intrat în conturile statului, din taxe şi impozite, 65,8 miliarde de lei.

Reducerea CAS este, însă, necesară. În ciuda cotei unice de 16%, în acest moment România depăşește Bulgaria în ceea ce priveşte povara fiscală asupra afacerilor. În plus, ocupă locul 3 în Europa în privinţa valorii TVA şi are unele dintre cele mai mari contribuţii pentru asigurările sociale.

„Cota contribuţiei sociale, angajat şi angajator, care ne situează mult peste media europeană care este la 33%. Bulgaria, de exemplu, are CAS de 30% şi reuşeşte să colecteze aproape cât noi”, spune Ionuț Dumitru.

De altfel, de taxele prea multe şi prea mari s-a plâns recent şi guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

„Nici chiar așa. Una-două ba impozit pe aia, ba pe aia, ba pe profit. Poate ne ușurează acuma cu profitul reinvestit, dar... nu e. Când mi-a spus cât trebuie să plătească firma impozit pe profit i-am trântit telefonul în nas contabilului”, s-a a spus Mugur Isărescu.

Ministrul Finanțelor i-a răspuns: „Nimănui nu-i place să-şi plătească impozitele. Este un lucru normal.”

Ioana Petrescu a refuzat, însă, să dea detalii despre golul pe care îl va lăsa în buget măsura neimpozitării profitului reinvestit, aplicată de la jumătatea anului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...