Încă un oraș sare pragul de 1.000 de euro/mp de apartament

Data actualizării: Data publicării:
prima casa cheie apartament_shutterstock_767663176
Foto: Shutterstock

România are șapte orașe în care prețul unui metru pătrat de apartament depășește pragul de 1.000 de euro.

prima casa cheie apartament_shutterstock_767663176
Foto: Shutterstock

Cel mai mare oraş din Moldova, Iaşi, a devenit al şaptelea oraş al României în care preţul mediu al apartamentelor a depăşit pragul de 1.000 euro/mp, potrivit datelor publicate joi de portalul Imobiliare.ro. Celelalte şase oraşe sunt Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Braşov şi Craiova, potrivit News.ro.

La nivel naţional, în luna mai, pretenţiile vânzătorilor de locuinţe din România au continuat să crească, potrivit Imobiliare.ro. Astfel, suma medie cerută pentru apartamentele scoase la vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) a ajuns la 1.215 euro pe metru pătrat, cu 1,5% peste nivelul consemnat la finele lunii aprilie (de 1.197 de euro pe metru pătrat).

”Tendinţa ascendentă a fost resimţită în toate marile centre regionale ale ţării, atât pe piaţa veche, cât şi pe cea nouă. Pe parcursul lui mai, Iaşiul a reuşit să depăşească pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat ca medie de preţ la apartamente, alăturându-se astfel celorlalte şase mari oraşe aflate în această situaţie (printre care se numără şi Craiova)”, se arată în comunicat.

În Iaşi, indicele Imobiliare.ro a înregistrat, în luna mai, o creştere de 5% a preţului mediu solicitat de către vânzători, acesta reuşind astfel să depăşească pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util. 

”Astfel, dacă un apartament din Iaşi putea fi achiziţionat, în medie, cu 967 de euro pe metru pătrat util în aprilie, acum acesta ar costa 1.015 euro pe metru pătrat util. Cel mai mult, respectiv cu 5,8%, s-au scumpit luna trecută apartamentele noi – de la 973 la 1.029 de euro pe metru pătrat. Locuinţele vechi, pe de altă parte, s-au apreciat cu 2,8%, de la 957 la 984 de euro pe metru pătrat util”, se arată în comunicat. 

În Bucureşti, din punctul de vedere al aşteptărilor vânzătorilor, apartamentele s-au apreciat, per ansamblu, cu 1% luna trecută, de la 1.315 la 1.328 de euro pe metru pătrat.

”Creşteri au fost consemnate pe ambele segmente de piaţă analizate, respectiv vechi şi nou: în cel dintâi caz a fost consemnat un plus de 0,7% (de la 1.234 la 1.243 de euro pe metru pătrat), iar în cel de-al doilea a avut loc un avans de 1,2% (de la 1.372 la 1.389 de euro pe metru pătrat)”, se arată în comunicat.

În Braşov, indicele Imobiliare.ro a consemnat, per ansamblu, o creştere de 0,5% a preţurilor apartamentelor, de la 1.043 la 1.048 de euro pe metru pătrat util.

În Cluj-Napoca, locuinţele disponibile spre vânzare s-au apreciat în mai cu 1,2%, ajungând la 1.523 de euro pe metru pătrat util (faţă de nivelul de 1.505 euro pe metru pătrat util valabil la finele lui aprilie).

”Creşterile resimţite pe cele două segmente de piaţă analizate au fost inegale: apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,5% (de la 1.552 la 1.559 de euro pe metru pătrat), iar cele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale cu 2,2% (de la 1.460 la 1.492 de euro pe metru pătrat)”, se arată în comunicat.

În Constanţa, apartamentele s-au scumpit, per ansamblu, cu 2,1% în mai, ajungând să coste, în medie, 1.147 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.123 de euro pe metru pătrat util la sfârşitul lui aprilie). 

În Timişoara, aşteptările vânzătorilor s-au majorat cu 1,6% luna trecută, de la 1.182 la 1.201 euro pe metru pătrat util.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ITP obligatoriu la 6 luni pentru anumite mașini: când se impune și ce activități vizează noua lege din România
Digi FM
“A ieșit la atac când s-a văzut cu sacii în căruță”. Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
SUA desfășoară forțele nucleare. Rusia trimite în Cuba fregată cu Zircon. O nouă criză a rechetelor?
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...