Programul „Rabla Plus”, suplimentat cu 15 milioane de lei

Data publicării:
masina electrica

Bugetul pentru programul „Rabla Plus” va fi suplimentat începând de luni, 15 iulie, cu suma de 15 milioane de lei, în contextul în care toate tichetele pentru persoane fizice disponibile au fost epuizate după patru luni de la demararea programului, a anunţat Ministerul Mediului.

„Iată că decizia Guvernului de a transforma România într-un etalon al eco-mobilităţii, la nivel european, s-a dovedit una câştigătoare. În premieră, în doar patru luni de la lansare, bugetul programului 'Rabla Plus' pentru persoane fizice a fost consumat în întregime, cu 334 de rezervări. Acest lucru este îmbucurător, mai ales în contextul discuţiilor despre reducerea emisiilor şi îmbunătăţirea calităţii aerului pe care le-am avut, ieri şi astăzi, în cadrul Consiliului miniştrilor mediului de la Helsinki. Aceste deziderate s-au aflat printre priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE şi iată că ţara noastră livrează rezultate concrete. Şi pentru că apetitul românilor pentru maşini curate este în creştere, am decis să suplimentăm bugetul 'Rabla Plus' pentru persoane fizice cu încă 15 milioane de lei, începând de luni. Ne dorim ca şi această nouă alocare să fie consumată până la sfârşitul anului”, a declarat viceprim-ministrul şi ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu.

Potrivit ministerului de resort, în cadrul Programului „Rabla Plus”, românii pot beneficia de un ecotichet de 45.000 lei, dar care să nu reprezinte mai mult de 50% din preţul de comercializare al unui autovehicul nou, pur electric.

În cazul achiziţionării unui autovehicul nou, electric, plug-in, cu sursă de alimentare externă, cumpărătorul poate primi 20.000 lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare al autovehiculului. Acest tip de autovehicul hibrid trebuie să genereze o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km (maximum 70 g CO2/km, conform standardului WLTP).

Accesarea programului nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, însă prima de casare oferită în cadrul Programului „Rabla Clasic” se poate cumula cu ecotichetul prevăzut de extensia „Rabla Plus”.

În cazul în care solicitantul casează o maşină mai veche de opt ani şi decide să achiziţioneze un autovehicul nou electric, beneficiază atât de prima de casare de 6.500 lei, cât şi de ecotichetul de 45.000 lei.

Totodată, în situaţia achiziţionării unui autovehicul electric hibrid plug-in, cumpărătorul va încasa atât prima de casare de 6.500 de lei, cât şi ecotichetul în valoare de 20.000 de lei.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a aflat Anca Molnar că are cancer. Dezvăluiri care te vor face să plângi: “Nu știa mai nimeni”
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele luni de viață ale lui Avicii: „Arăta ca un zombie!” DJ-ul suedez își...
Film Now
Ies la iveală detalii despre filmul „Edward Scissorhands”. Johnny Depp s-a luptat pentru acest rol cu Tom...
Adevarul
Cine îi poate opri pe populiști să facă jocurile la Bruxelles. Expert: „Ursula von der Leyen vrea alianță cu...
Newsweek
Câte mii € pe lună ia un român dacă se duce pe front în Ucraina? Ce contract semnează? Pe câte luni?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Ce eforturi ar fi făcut Jennifer Lopez pentru a-și salva căsnicia cu Ben Affleck. Apropiat: „Nu vrea să...
UTV
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. “Ramaneti cu bine si cautati-ma printre...