Proiect: Supermarketurile și hipermarketurile cu suprafață peste 400 mp, amplasate în afara orașului

Data publicării:
coș de cumpărături la supermarket
Constănțenii s-au speriat de carantină și s-au înghesuit să cumpere mălai, făină și conserve. Foto: GettyImages

Mai mulți parlamentari de la PSD, PMP și UDMR au depus, la Senat, un proiect de lege care prevede că structurile de vânzare cu o suprafață de peste 400 metri pătrați, cum ar fi supermarketurile și hipermarketurile, să fie amplasate exclusiv în afara orașelor.

Inițiativa legislativă modifică ordonanța de urgență 99/2000 privind comercializarea și serviciilor de piață, prin introducerea unor alineate care vizează amplasarea numai în jurul orașelor a magazinelor care se vor întinde pe mai mult de 400 mp.

Astfel, la articolul 12 al actului normativ sunt introduse două alineate care prevăd că: „În vederea dezvoltării rețelelor de distribuție, autoritățile publice locale vor stabili următoarele: a) accesul vehiculelor de transport marfă în unitatea administrativ-teritorială în funcție de tonaj și dimensiuni maxim admise; b) regimul parcării vehiculelor de transport marfă și regimul orar al aprovizionării comercianților. Amplasarea structurilor de vânzare cu suprafața mai mare de 400 m.p. se va face exclusiv în teritoriu periurban, conform prevederilor Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și completările ulterioare”.

Autorităţile administraţiei publice locale stabilesc strategia de dezvoltare a reţelei de distribuţie, având drept obiective: „dezvoltarea și revigorarea rețelei de distribuție în zonele turistice de interes național si local, zonele montane, rurale și defavorizate și sustinerea creării de servicii de piață în aceste zone”, potrivit proiectului de lege.

De asemenea, autorităţile administraţiei publice locale, în stabilirea strategiei de dezvoltare au în vedere următoarele caracteristici teritoriale: „centre istorice, în scopul promovării unor activități comerciale adecvate in special producția și comercializarea produselor tradiționale și cu indicație geografică, artizanat si meșteșugărești, alimentație publică și al protejării zonelor cu valoare istorică si artistica”, conform modificărilor propunerii legislative.

Inițiatorii susțin că în ultimul deceniu au apărut dezechilibre în domeniul comerțului în rețelele de supermarketuri și hipermarketuri.

„Ultimii 10-15 ani au fost marcați în România în domeniul comerțului de dezvoltarea rețelelor de supermagazine si hipermagazine, ceea ce a condus, pe de o parte, la modernizarea activităților de comerț cu amănuntul și cu ridicata, în prezent ponderea comerțului cu produse alimentare fiind de 50-60% la nivel național, iar pe de altă parte, această extindere a creat o serie de dezechilibre în mai multe sectoare”, arată parlamentarii care au inițiat proiectul, în expunerea de motive.

Aleșii mai motivează că modificările propuse prin inițiativa legislativă vor încuraja micii producători și afacerile locale să se dezvolte.

„Prin modificările propuse, comunitățile locale vor avea mai multe avantaje din punct de vedere al menținerii și încurajării IMM - micilor producători și afacerilor locale, prin ocuparea mai judicioasă a spațiilor comerciale cu suprafețe mici, precum și pentru interesele consumatorilor prin varietatea mai mare de produse, prin încurajarea specificității locale și a serviciilor turistice, cât și din punct de vedere al dezvoltării urbane durabile a localităților”, conchid inițiatorii, potrivit sursei citate.

Proiectul de lege are ca inițiatori trei deputați PSD - Ioan Dîrzu, Alexandru Stănescu și Ionuț Păle, deputatul neafiliat Neculai Iftimie, precum și deputatul PMP Petru Movilă, deputatul ALDE Ică Florică Calotă și pe senatorul UDMR Barna Tánczos.

Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

Sursa: Mediafax

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...