Vacanțele la munte vor costa mai mult. S-au scumpit lemnele și mâncarea

Data publicării:
Vacanta iarna la munte agerpres 7729896

Proprietarii de pensiuni din staţiunea gorjeană Rânca se pregătesc să dubleze preţurile. Cazarea, care acum costă 180 de lei pe noapte, de persoană, va ajunge la 400 de lei în perioada sărbătorilor de iarnă. De vină ar fi scumpirea lemnelor şi a mâncării.

Se fac deja pregătiri la Rânca pentru sezonul de iarnă. Deocamdată însă nu e zăpadă, iar ceaţa i-a cam speriat pe turişti.

La 2000 de metri altitudine, pe Transalpina, sunt doar trei grade celsius în termometre. Este ceaţă densă, iar vizibilitatea redusă i-a făcut pe mulţi turişti să se întoarcă din drum, relatează Diana Speretoiu, jurnalist Digi24.

- Am prins ceaţă. Doar câteva fotografii şi, în rest, o mare frumoasă ceaţă şi ne-am pierdut.

Marius Spătatu, reprezentant hotel: „Ne aflăm într-un apartament. Acesta costă 180 de lei pe noapte. Este dotat cu televizor, frigider, acces la balcon care este un avantaj pentru fumători.”

De sărbători, însă preţurile vor exploda. Cinci nopţi la munte vor costa 2.000 lei de persoană.

Elena Vintilescu, proprietar hotel: „Este undeva până în 400 de lei loc în cameră dublă pachetul de Crăciun, care înseamnă cazare, mic dejun şi petrecerea de Crăciun până a doua zi dimineaţa.”

Proprietarii de pensiuni au şi o explicaţie pentru preţurile mari.

Constantin Pănescu, proprietar hotel: „Cred că undeva faţă de anii precedenţi 50 de lei, 60 de lei de persoană datorită lemnelor mai mult. S-au dublat preţurile faţă de anul trecut.”

Iarna trecută, 13.000 de turişti au ajuns la Rânca în sezonul de iarnă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...