Comisia Europeană a aprobat achiziționarea OMV Slovenia de către MOL

Data publicării:
benzinărie MOL din Budapesta, Ungaria
Decizia vine după ce Comisia Europeană a iniţiat o investigaţie aprofundată a propusei achiziţionări a OMV Slovenia de către MOL. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană (CE) a aprobat, conform Regulamentului UE privind concentrările economice, propusa achiziţionare de către compania energetică ungară MOL a subsidiarei OMV din Slovenia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, informează Agerpres.

Aprobarea este condiţionată de vânzarea a 39 de benzinării din Slovenia grupului Shell.

Decizia de miercuri vine după ce Comisia Europeană a iniţiat o investigaţie aprofundată a propusei achiziţionări a OMV Slovenia de către MOL.

MOL şi OMV Slovenia sunt al treilea şi, respectiv, al doilea mare furnizor cu amănuntul de combustibili din Slovenia, lider fiind grupul Petrol.

În urma investigaţiei, Executivul comunitar şi-a exprimat îngrijorarea că tranzacţia, aşa cum a fost iniţial notificată, va afecta concurenţa pe segmentul livrărilor de benzină şi motorină către persoanele individual din Slovenia. Pentru a rezolva temerile legate de concurenţă ale CE, MOL a fost de acord cu vânzarea a 39 de benzinării din Slovenia grupului Shell. Acesta operează în prezent o reţea de nouă benzinării în Slovenia, din care opt sunt pentru camioane.

Aceste angajamente răspund deplin temerilor CE legate de concurenţă, prin urmare Executivul comunitar a ajuns la concluzia că tranzacţia, modificată în urma angajamentelor, nu va mai ridica probleme de concurenţă.

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...