Creșterea dobânzilor i-a făcut pe români să economisească. Depozitele în lei au crescut cu 14% față de anul trecut

Data actualizării: Data publicării:
portofel cu bancnote de diferite valori
Foto: Profimedia

Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut, în luna august 2023, cu 0,7% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 533,59 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 9,7% (0,2 la sută în termeni reali), arată datele prezentate luni de Banca Naţională a României.

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 68% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 1,3% faţă de luna iulie 2023, până la 362,68 miliarde de lei. Comparativ cu luna august 2022, acestea s-au majorat cu 17,4% (7,3% în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,9% faţă de luna anterioară, până la 198,38 miliarde de lei şi cu 24,8% (14% în termeni reali) în raport cu aceeaşi perioadă a anului anterior.

Potrivit BNR, depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 1,7% (până la 164,29 miliarde de lei) faţă de luna precedentă, iar comparativ cu luna august 2022, au înregistrat o creştere de 9,5% (0,1% în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 32% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au scăzut cu 0,5% faţă de luna iulie 2023, ajungând până la nivelul de 170,906 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,6%, până la 34,58 miliarde de euro). Comparativ cu luna august 2022, indicatorul exprimat în lei a scăzut cu 3,8% (-5,4%, în cazul exprimării indicatorului în euro), precizează BNR. 

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au scăzut cu 0,1% faţă de luna iulie 2023, până la 119,12 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,3%, până la 24,109 miliarde de euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 4,3% (-5,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 1,4% faţă de luna iulie 2023, până la 51,77 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 1,5%, până la 10,47 miliarde de euro). Comparativ cu august 2022, indicatorul exprimat în lei a scăzut cu 2,6% (- 4,2%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

La ședința din 7 august, Consiliul de Administrație al BNR a decis menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an. 

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...