Deranj pe bursele americane. Ce este „efectul de balenă”, fenomenul în urma căruia Musk a pierdut o avere

Data actualizării: Data publicării:
bursa grafice economice
FOTO: Getty Images

Deranj pe bursele americane în această săptămână. Piețele de peste ocean au păstrat trendul scăderilor importante pe companiile de tehnologie. Sunt tot mai mulţi observatori din piaţă care au pus volatilitatea mare pe speculaţii si pe bula care s-a creat în ultima lună în jurul companiilor din tehnologie.

Tesla a fost vedeta săptămânii de scăderi abrupte. Într-o singură zi, averea netă a lui Elon Musk a scăzut cu 16,3 miliarde de dolari după prăbușirea acțiunilor.

În ultimele zile, cei mai bogaţi oameni ai planetei s-au confruntat cu scăderea averilor din cauza turbulenţelor de pe pieţele bursiere.

Averea netă a şefului Amazon, Jeff Bezos, a scăzut cu 7,9 miliarde de dolari.

Pe 4 aprilie giganții din tehnologie au pierdut într-o zi de două ori cât PIB-ul României. Financial Times și Wall Street Journal au dezăvluit că fondul de investiții Softbank a creat acest deranj în piaţă printr-un aşa numit efect de balenă.

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al unei companii de brokeraj: Ar trebui spus că e mai degrabă ceva la nivel de speculație. La finalul iernii și în această primăvară, din cazua pandemiei am avut niște scăderi importante, după care bursa și-a revenit foarte puternic, inlusiv pentru că tehnologia a ajutat foarte mult la o continuare a economiei.

Efectul ăsta „de balenă” este mai degrabă vizibil pe piețele mai puțin lichide, nu pe piețele unde vorbim de investiții de câteva miliarde, la capitalizări de câteva trilioane. „Efectul de balenă” există atunci când un investitor foarte mare, într-o piață insuficient de lichidă față de deținerile lui începe și fie cumpără, fie lichidează. Și atunci creează un gol fie în partea de ofertă, fie în partea de cerereși astfel reușește să împingă foarte jos sau foarte sus prețurile, în funcție de ce a făcut.

Dacă vorbim de Tesla e posibil să fie această situație, dacă vorbim de Apple mi-e greu să cred. Trebuie să ne gândim că piața are regulile ei, și nu că există niște păpușari care o controlează. Se întâmplă câteodat să ai picătura care a umplut paharul. OK, nu-i o picătură, sunt 20 de picături, dar nu de acolo s-a umplut paharul.

Avem mai puțin de două luni până la alegerile din SUA și există îndoieli în privința faptului că Donald Trump ar putea câștiga al doilea mandat.

În momentul ăsta e și o situație în care poate cumva tehnologia a avansat foarte mult, nu mai știm dacă o să avem peste câteva luni un mediu la fel de prielnic, și din punctul ăsta de vedere poate pe partea de tehnologie a fost că s-au oprit testările vaccinului de la Oxford.

Editor web: Liviu Cojan

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...