Economia Chinei s-a redresat în 2023 la așteptările regimului de la Beijing. A doua economie mondială însă n-a scăpat de probleme

Data actualizării: Data publicării:
China: China GDP Growth 5.2% in 2023
Foto: Profimedia Images

China, a doua economie mondială, a înregistrat o creştere de 5,2% în 2023, faţă de un avans de 3% în 2022, a anunţat miercuri Biroul Naţional de Statistică din Beijing (NBS), datele fiind în linie cu ţinta autorităţilor de aproximativ 5%, parţial ca urmare a nivelului scăzut din anul precedent, când era în vigoare politica „zero Covid”, pentru a stopa extinderea pandemiei, transmit Kyodo şi Reuters, preluate de Agerpres. 

Majoritatea analiştilor se aşteptau la un avans de 5,2% al PIB-ului Chinei anul trecut. 

Dar economia chineză continuă să fie afectată de criza din sectorul imobiliar, investiţiile în dezvoltarea imobiliară înregistrând anul trecut un declin de 9,6%, după o scădere de 10% în 2022. Piaţa imobiliară este responsabilă pentru aproximativ 30% din PIB-ul Chinei. 

Pe fondul incertitudinilor care includ cererea externă redusă şi majorarea datoriilor guvernelor locale, creşterea PIB-ului Chinei în 2024 ar urma să încetinească la 4,6%, previziona în noiembrie Fondul Monetar Internaţional. 

În trimestrul patru din 2023, economia chineză a înregistrat o expansiune anuală de 5,2%, în ciuda dificultăţilor cu care s-au confruntat marii dezvoltatori imobiliari, cum ar fi China Evergrande Group and Country Garden Holdings. În trimestrul trei din 2023, se înregistrase o creştere anuală de 4,9%. 

Comparativ cu trimestrul trei din 2023, când s-a înregistrat un avans de 1,5%, PIB-ul Chinei a crescut cu 1% în perioada octombrie-decembrie 2023. 

Economia s-a redresat în 2023, ţara a făcut faţă presiunilor externe şi dificultăţilor interne. 

„Totuşi, trebuie să fim conştienţi că mediul extern este din ce în ce mai complex, dificil şi nesigur, iar creşterea economică încă se confruntă cu dificultăţi şi provocări”, a avertizat Biroul Naţional de Statistică din Beijing. 

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...