Performanța economică a Marii Britanii a depășit-o pe cea a Germaniei și Franței

Data publicării:
monede de o liră sterlină puse una peste alta, peste o bancnotă de 20 de lire sterline cu chipul reginei Elisabeta
Image: 744432873, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: no

Performanţa economică a Regatului Unit de la începutul pandemiei de Covid-19 a depăşit-o pe cea a Franţei şi Germaniei, informează CNBC, preluată de news.ro. Oficiul pentru Statistică Naţională a dezvăluit că până la sfârşitul celui de-al doilea trimestru, economia britanică era cu 1,8% mai mare decât în trimestrul patru al anului 2019, ultimul trimestru complet înainte de debutul pandemiei.

O estimare anterioară a ONS, din august, sugerase că PIB-ul Regatului Unit era încă cu 0,2% sub nivelurile anterioare pandemiei, ceea ce implica cea mai lentă redresare dintre economiile avansate.

Economia Franţei este în prezent cu 1,7% mai mare decât în trimestrul al patrulea din 2019, în timp ce Germania, descrisă acum de unii economişti drept „bolnavul Europei”, se situează cu doar 0,2% peste nivelurile pre-pandemie.

Ministrul britanic de Finanţe, Jeremy Hunt, a declarat vineri că datele revizuite „demonstrează încă o dată că cei care se îndoiesc greşesc”.

„Cel mai bun mod de a continua această creştere este să rămânem la planul nostru de a reduce la jumătate inflaţia în acest an, FMI prognozând că vom creşte mai mult decât Germania, Franţa şi Italia, pe termen lung”, a adăugat el.

Creşterea PIB în trimestrul al doilea este estimată la 0,2%, în timp ce creşterea în trimestrul I a fost revizuită în sus, la 0,3%, de la o estimare anterioară de 0,1%.

Economia Marii Britanii s-a dovedit surprinzător de rezistentă până acum. Cu toate acestea, în încercarea de a controla inflaţia vertiginoasă, Banca Angliei a majorat ratele dobânzilor de la 0,1% la 5,25%, din decembrie 2021, iar efectul aceastei înăspriri a politicii monetare în economia reală se află în fazele incipiente.

„Din păcate, acest instantaneu al datelor economice nu este suficient de semnificativ pentru a schimba imaginea de ansamblu a unei economii în stagnare”, a spus economistul PwC, Jake Finney.

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...