Salariul mediu net a scăzut pentru a doua oară în acest an. Cel mai mult s-au redus veniturile din domeniul bancar

Data actualizării: Data publicării:
portofel cu bani lei
Alocația pentru copii poate fi încasată de către părintele căruia i s-a încredințat minorul printr-o decizie a judecătorilor care au emis un ordin de protecție în caz de violență domestică.. Foto: GettyImages

Pentru a doua oară în acest an, salariul mediu net a scăzut în România. Astfel, în luna mai angajații au încasat, în medie, cu aproximativ 70 de lei mai puțin, potrivit datelor INS. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în sistemul bancar. Veniturile nu s-au redus însă în toate sectoarele economiei.  

În luna mai a acestui an, salariul mediu net a fost de 3.492 lei, cu aproape două procente mai mic decât cel înregistrat în aprilie. Asta înseamnă o scădere de 69 de lei.

Motivul principal îl reprezintă bonusurile și primele care au fost acordate în perioada Paștelui și care nu s-au mai regăsit în salariul din mai. 

Cel mai mult s-au redus salariile celor care lucrează în domeniul bancar, de aproximativ 21 de procente. Urmează apoi cele din asigurări și telecomunicații. La polul opus, cele mai importante creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost înregistrate în extracţia cărbunelui, respectiv în extracţia petrolului şi a gazelor naturale. 

Redeschiderea sectorului HoReCa, dar și reluarea călătoriilor au influențat pozitiv și piața muncii. Astfel, angajații din aceste domenii au câștigat cu până la aproape 7% mai mult.

Creșteri au fost și în industria cinematografică, cu 2,5 procente. 

Cei mai bine plătiți angajați rămân cei din IT. Au câștigat, în medie, 8.192 de lei. Și deși salariul lor a crescut în luna mai cu câteva procente, cel mai puțin au câștigat salariații din domeniul HoReCa, în medie, 1.850 de lei pe lună.

Ultima scădere a salariul mediu net din România a fost înregistrată la începutul acestui an. Astfel, în luna ianuarie, angajații au încasat mai puțin cu 225 de lei. Și atunci scăderea a fost pusă pe seama primelor ocazionale pe care salariații le-au primit de Crăciun.

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...