Burduja: Proiectul de lege pentru energia eoliană offshore ar putea fi adoptat de Parlament în decembrie

Data publicării:
turbine eoliene pe apa
Guvernul adoptă legea pentru exploatarea energiei eoliene offshore. Foto: Profimedia

Proiectul de lege pentru exploatarea energiei eoliene offshore ar putea intra în Guvern în maximum două săptămâni, iar luna decembrie ar trebui să fie un termen fezabil pentru adoptarea acestui proiect legislativ, a spus luni, într-o dezbatere de specialitate, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„România, în raport cu alte state europene, se poziţionează printre pionierii acestei tehnologii şi sigur că avem tot interesul să fim acolo pe harta marilor investitori şi să exploatăm marele potenţial eolian din Marea Neagră, pentru că aici avem o cifră de la experţii Băncii Mondiale, şi anume 75 de Gigawaţi, o cifră colosală pe care trebuie să o punem în valoare pentru România, cel puţin parţial. Pe de altă parte, sigur că vorbim de energie verde şi ne dorim să susţinem tranziţia verde a României”, a spus ministrul, citat de Agerpres.

„Vorbim, sigur, şi de off-shore. Proiectul legislativ a fost finalizat după un îndelung proces tehnic la nivelul Ministerului Energiei şi aici am beneficiat de o asistenţă a Băncii Mondiale, dar şi de asistenţa Departamentului de Stat din Statele Unite ale Americii, America fiind totuşi un bun exemplu şi din perspectiva aceasta a producţiei eoliene offshore. L-am pus în dezbatere publică, am extins ulterior termenul până la 1 septembrie, pentru că a fost foarte mult interes din partea pieţei şi acum integrăm tot ceea ce am primit în această perioadă.

Direcţiile de specialitate din minister integrează observaţiile şi ne străduim să fim cu proiectul legislativ în Guvern, în maxim două săptămâni. Actul trebuie avizat de celelalte ministere, inclusiv, de Ministerul Mediului. Ulterior, de la Guvern merge către Parlament şi finalul sesiunii parlamentare, luna decembrie, ar trebui să fie un termen fezabil pentru adoptarea acestui proiect legislativ”, a adăugat Burduja.

Acesta a mai spus că Ministerul Energiei va elabora un studiu complex pe zona energiei offshore, iar orizontul 2030 este unul realist pentru o capacitate instalată de 1.000 de Megawaţi.

„Legea eoliană offshore este doar primul pas. Urmează acum un studiu elaborat de Ministerul Energiei, foarte complex, care include multe consideraţii din zona de mediu şi asta trebuie să fie foarte bine definită, pentru că este un subiect sensibil nu doar pentru România, ci şi pentru alte state. După ce finalizăm acest studiu sau în paralel facem legislaţie secundară, e un proces de pregătire, inclusiv al resursei umane şi în Ministerul Energiei, şi în Transelectrica.

Toate aceste instituţii trebuie pregătite. În alte state, implementarea primelor proiect au apărut după 7, 8, 10 ani de zile de la promovarea legii. Noi acum preluăm din bunele practici ale acestor state, deci accelerăm calendarul, dar într-adevăr, orizontul 2030 este unul realist pentru o capacitate de 1.000 de Megawaţi”, a explicat ministrul.

În 17 iulie 2023, Ministerul Energiei anunţa lansarea în dezbatere publică a proiectului de lege care are în vedere măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore şi modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei. Persoanele interesate şi-au putut exprima sugestiile şi părerile până la data de 1 septembrie, inclusiv.

Prin acest proiect de act normativ se acordă o schemă de sprijin pe bază de Contracte pentru diferenţă pentru construcţia şi operarea de centrale electrice eoliene offshore cu o capacitate de producţie energie electrică de 3 GW, până în anul 2035, se arată în Expunerea de motive care însoţeşte proiectul de act normativ.

Potrivit proiectului, potenţialul de energie eoliană offshore al României, aşa cum este acesta evaluat pe baza estimărilor Băncii Mondiale (BM), prezintă o capacitate teoretică de 76 GW, 22 GW sub formă de turbine fixe şi 54 GW sub formă de turbine plutitoare. Din punctul de vedere al raportului cost/beneficiu, primele turbine care ar trebui instalate sunt cele fixe.

Proiectul de act normativ, care face parte din angajamentele ME în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), include prevederi privind - capacitatea instalată în proiecte de producere a energiei electrice din resurse eoliene offshore pentru care se poate acorda sprijin prin intermediul schemei de sprijin de tipul Contracte pentru Diferenţă până în anul 2035; stabilirea autorităţilor competente responsabile de facilitarea şi coordonarea procesului de implementare a proiectelor de producere a energiei eoliene offshore; regulile şi condiţiile privind stabilirea şi concesionarea perimetrelor în cadrul cărora pot fi derulate activităţi de explorare şi exploatare a potenţialului eolian offshore; regulile şi condiţiile privind acordarea de autorizaţii şi licenţe de către autorităţile competente; informaţii privind servituţile legale şi drepturile de acces; informaţii privind regimul taxelor şi redevenţelor; condiţii şi obligaţii privind racordarea la reţeaua de transport energie electrică; obligaţii privind desfiinţarea centralei electrice eoliene offshore; contravenţii şi sancţiuni.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita