Creşterea cererii globale pentru biocombustibili ar putea duce la o criză de ulei de gătit

Data publicării:
cartofi prajiti in ulei
Foto: Guliver/ GettyImages

Creșterea pe plan mondial a folosirii biocombustibililor ar urma să provoace o criză de uleiuri vegetale, utilizate pentru gătit şi din ce în ce mai mult pentru a propulsa camioanele şi avioanele, ceea ce va intensifica dezbaterea cu privire la alimente versus combustibil, potrivit unei analize Bloomberg, preluată de Agerpres.

Din SUA şi până în Indonezia, guvernele adoptă energia produsă din plante precum soia boabe sau canola, şi chiar şi din grăsimi animale, în încercarea de a-şi reduce dependenţa de combustibilii fosili şi emisiile poluante. Aceasta a creat noi oportunităţi pentru uleiurile vegetale, în special pentru uleiul de palmier, un ingredient omniprezent, dar controversat în produse precum aluatul de pizza, tăiţei instant, ciocolată şi şampon.

Cererea este atât de mare, încât producătorii de biocombustibili caută cu disperare chiar şi uleiul de gătit uzat precum şi produsul rezidual rămas la finalul procesării uleiului de palmier, pentru a le folosi drept materie primă la producţia de biocombustibili.

Însă planurile ambiţioase privind utilizarea biocombustibililor ar putea să se lovească de unele provocări. Războiul şi fenomenele meteo extreme limitează livrările de ulei vegetal. O secetă severă a devastat culturile de soia din Argentina, cel mai mare exportator mondial de ulei de soia. În Europa, restricţiile privind utilizarea pesticidelor vor limita însămânţările de rapiţă, iar invazia rusească din Ucraina va reduce exporturile de ulei de floarea soarelui.

În condiţiile în care producţia de ulei vegetal este aşteptată să încetinească, biocombustibilii ar putea aduce piaţa mondială într-o situaţie de deficit în a doua jumătate a acestui an, susţine Thomas Mielke, director general la firma germană de analiză Oil World.

Biocombustibilii sunt responsabili pentru o mare parte din piaţa de ulei vegetal, dar numai pentru o mică parte din cererea de energie, subliniază Mielke. Acesta se declară îngrijorat că obiectivele combinate privind biocombustibilii depăşesc ceea ce poate satisface piaţa mondială de uleiuri şi grăsimi.

Combustibili bio din uleiuri vegetale

SUA, Europa, Brazilia şi Indonezia sunt responsabile pentru cea mai mare parte a creşterii consumului de motorină bio. SUA foloseşte drept materie primă un amestec de ulei de soia, ulei de rapiţă, ulei de gătit uzat şi grăsimi animale. Europa produce motorină bio din reziduuri şi ulei de rapiţă. Indonezia utilizează în principal ulei de palmier pentru a produce biodiesel, iar Brazilia se bazează pe ulei de soia.

Acest trend ar urma să fie unul benefic pentru uleiul de palmier, un produs care în ultimii ani a fost supus unei analize atente pe fondul informaţiilor referitoare la defrişarea pădurilor şi utilizarea de mână de lucru obligatorie. În condiţiile în care uleiurile vegetale sunt folosite din ce în ce mai des la biocombustibili, o parte din cerere se va răsfrânge şi asupra uleiului de palmier, susţine James Fry, preşedintele firmei de consultanţă agricolă LMC International Ltd.

Însă piaţa uleiului de palmier ar putea să nu fie capabilă să ţină pasul cu cererea. Producţia din Indonezia şi Malayezia, care împreună sunt responsabile pentru 85% din oferta mondială de ulei de palmier, a ajuns la un platou ca urmare a încetinirii procesului de replantare a arborilor bătrâni şi neproductivi, a fenomenelor meteo extreme şi a limitelor impuse defrişărilor pentru a majora suprafeţele de teren disponibile pentru culturile de palmier.

Obiectivele cu privire la biocombustibili ar trebui să fie unele flexibile şi să ofere loc pentru ajustări temporare în eventualitatea unor şocuri de aprovizionare, susţine Thomas Mielke. Având în vedere importanţa acestor politici pentru întregul lanţ al uleiurilor şi grăsimilor, orice modificări trebuie să fie unele moderate deoarece pot avea un impact devastator, susţine director general la firma germană de analiză Oil World.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...