F-35, un avion prea scump pentru a cădea

Data publicării:
22022013 20m 20f35-51062

Proiectul F-35 deja a scăpat de sub control. Costul său a ajuns la 400 de milioane de dolari, într-un punct în care chiar şi pentru bugetul Statelor Unite e prea mult. Şi totuşi, paradoxal, e un proiect care nu poate fi oprit.

F-35, al celor de la Lockheed Martin, a ajuns în situaţia băncilor mari la începutul crizei. Prea mare pentru a fi lăsat să moară. Impactul său asupra economiei este profund.

În acest proiect sunt implicate 1300 de companii din 45 de state americane din cele 50. În plus există şi furnizori din alte nouă ţări străine. De-a lungul şi de- a latul Americii, sub o formă sau alta, în aceste proiect sunt angajate 133.000 de persoane, dintre care 41.000 numai din Texas scrie Bloomberg.

F-35 a dat peste cap orice numărătoare. Costurile sale sunt cu 70 % mai mari decât erau estimate iniţial, au ajuns la 400 de milioane de dolari, iar intrarea sa în producţie a fost întârziată cu șapte ani. Abia în 2019 se aşteaptă intrarea efectivă în producţie.

Prea costisitor

Experţii susţin că în această fază proiectul ar trebui oprit pentru că a devenit prea costisitor. Oficialii armatei spun că s-au cheltuit prea mulţi bani deja şi nu se justifică oprirea. Însă chiar şi în această fază va înghiţi sume uriaşe.

2012 trebuia să fie anul producţiei, dar F-35 încă este în faza testelor, din cauza problemelor tehnice. Iar acest gen de probleme nu pot fi rezolvate decât într-un singur fel, cu mai mulţi bani. Însă se strânge cureaua. Bugetul Statelor Unite prevede o reducere de 45 de miliarde a cheltuielilor pentru apărare, iar o felie importnată va fi luată din programul F-35. Dacă fondurile vor fi reduse şi în anii următori, proiectul va fi întârziat şi mai mult.

Mai multe ţări aliate şi-au anunţat inteţia de a cumpăra F-35 şi au avut contribuţii financiare sub o formă sau alta la dezvoltare. Însă greul revine Americii. Costul total, care include dezvoltarea, achiziţia şi apoi exploatarea timp de 50 de ani a aparatelor, se duce la 1500 de miliarde de dolari. Numai cumpărarea de la Lockheed Martin a circa 2400 de avioane va scutura bugetul de aproape 400 de miliarde de dolari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
"A avut curaj". Ce spun directorul și părinții șefei de promoție a unui liceu din Arad despre discursul ei...
Pro FM
Nu degeaba se spune că arată perfect. Raluka și-a arătat picioarele impecabile într-o ținută mai scurtă decât...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
VIDEO Un urs a vrut să atace o tigroaică, dar s-a oprit în ultimul moment. Cum a reacționat felina?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Richard Gere, alături de femeia visurilor sale, într-o apariție rară. Actorul nu-și putea lua ochii de la...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...