Amânarea ratelor la bănci va fi prelungită pentru anumite categorii ale populației

Data actualizării: Data publicării:
teancuri cu 10 lei
Posibilitatea amânării plății ratelor la bănci se prelungește Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Florin Cîțu a anunțat, luni, după ședința de guvern, că se lucrează la o soluție prin care anumite categorii ale populației, afectate de pandemie, vor putea să-și amâne în continuare plata ratelor la bănci.

Soluția este în acord cu recomandările europene, iar detaliile vor fi anunțate în zilele următoare, a precizat prim-ministrul.

„Am avut discuţii în toată această perioadă referitor la amânarea ratelor la bănci. Știți că există o decizie a EBA prin care amânarea se poate acorda pe nouă luni. În acest moment am găsit o soluţie prin care vom putea prelungi pentru anumite categorii această facilitate. Sper în zilele următoare să avem detaliile. Ne apropiem de o soluţie care să permită celor au fost și sunt încă afectaţi de această criză să poată să beneficieze de această facilitate”, a declarat prim-minstrul.

Surse politice au declarat pentru Digi24.ro că această facilitate va fi acordată în special angajaților din domeniul HoReCa.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita