Comisia Europeană avertizează România: Deteriorare masivă a finanțelor publice în 2020

Data publicării:
statistici in scadere
Foto: Guliver/Gettyimages

Având în vedere prognozele Comisiei Europene, precum şi recentele evoluţii macroeconomice şi bugetare, România nu pare în măsură să facă ajustările necesare pentru a putea să se asigure că deficitul excesiv identificat este corectat în viitorul apropiat, se arată într-o comunicare privind situaţia fiscală din România prezentată miercuri de CE în cadrul pachetului de toamnă pentru politica economică, potrivit Agerpres.

Comisia reaminteşte că, începând din aprilie 2020, România face obiectul procedurii de deficit excesiv, ca urmare a încălcării în 2019 a pragului privind deficitul prevăzut în tratat. De asemenea, în prognozele sale de toamnă, Comisia estimează că deficitul României va trece de 10% din PIB în 2020 şi va continua să crească în anii următori.

Executivul comunitar subliniază că deteriorarea perspectivelor economice şi introducerea măsurilor de urgenţă destinate combaterii pandemiei şi consecinţelor sale economice şi sociale explică doar parţial preconizata creştere a deficitului.

„Elemente importante ale situaţiei fiscale care erau deja prezente înainte de izbucnirea pandemiei în 2020 nu au fost modificate. Acestea includ creşteri semnificative ale pensiilor, care nu sunt finanţate, majorarea alocaţiilor pentru copii, reducerea taxelor indirecte şi diminuarea contribuţiilor sociale pentru unele categorii de angajaţi”, subliniază Comisia Europeană.

Executivul comunitar precizează că încercările Guvernului de a limita impactul unora din aceste măsuri au fost respinse de Parlament, iar rezultatul este incert. Cu toate acestea, chiar dacă propunerile vizând moderarea creşterii pensiilor şi a alocaţiilor pentru copii ar fi adoptate în cele din urmă, perspectivele fiscale ar rămâne foarte nefavorabile.

„În consecinţă, autorităţile vor trebui să analizeze noi acţiuni structurale substanţiale, atât pe partea de venituri, cât şi pe partea de cheltuieli, pentru a pune deficitul pe o traiectorie descendentă şi a împiedica o creştere abruptă a raportului datorie-PIB”, susţine CE.

Comisia că nu va propune măsuri suplimentare în cadrul procedurii de deficit excesiv

Cu toate acestea, având în vedere gradul ridicat de incertitudine care persistă, în contextul pandemiei de coronavirus, Comisia consideră că, în acest moment, nu trebuie luată nicio decizie cu privire la aplicarea unor măsuri suplimentare în cadrul procedurii de deficit excesiv al României.

„Această incertitudine excepţională, inclusiv pentru elaborarea unei traiectorii credibile a politicii fiscale, nu permite la acest moment Comisiei să formuleze o recomandare Consiliului conform articolului 126(7)”, se arată în documentul menţionat.

Într-o scrisoare trimisă de vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, şi comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni, ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la data de 19 septembrie 2010, Comisia a scos în evidenţă nivelul ridicat de incertitudine cu privire la evoluţia pandemiei de COVID-19 şi a consecinţelor sale socio-economice.

„În consecinţă, Comisia a ajuns la concluzia că clauza derogatorie generală (de la procedura de deficit excesiv) ar trebui să rămână activă în 2021”, precizează executivul comunitar.

Însă, CE subliniază că va reexamina situaţia bugetară a României în primăvara anului 2021 şi va lua măsurile necesare în cadrul procedurii de deficit excesiv, dacă va considera oportun.

Clauza derogatorie generală nu suspendă procedurile Pactului de stabilitate şi de creştere. Ea va permite Comisiei şi Consiliului să ia măsurile necesare de coordonare a politicilor în cadrul pactului, abătându-se însă de la cerinţele bugetare care s-ar aplica în mod normal.

Ministrul Finanţelor Publice a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că deficitul bugetar va urca la 9,1% din Produsul Intern Brut la rectificarea bugetară care va fi adoptată în perioada următoare.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...