Guvernul vrea să schimbe sistemul de impozitare. Care sunt noutățile

Data actualizării: Data publicării:
impozite

Guvernul pregăteşte schimbarea modului de impozitare a veniturilor. De anul viitor, cota unică s-ar putea reduce de la 16 la 10 la sută şi ar urma să se aplice la toate veniturile unei gospodării, potrivit Ministerului Finanţelor. Odată cu impozitul pe gospodărie ar urma să apară şi deducerile fiscale. Practic, contribuabilii ar urma să-şi recupereze banii plătiţi pentru educaţia copiilor, sănătate şi chiar vacanţe în ţară.

De două luni, în Ministerul de Finanţe se lucrează la modificarea Codului fiscal. Proiectul prezentat deja oamenilor de afaceri prevede introducerea, de la 1 ianuarie 2018, a noţiunii de gospodărie recunoscută fiscal. Adică un grup de persoane, înrudite sau nu, care au bunuri comune.

La finalul anului, astfel de gospodării vor putea să îşi deducă anumite cheltuieli, precum cele cu serviciile medicale sau cu educaţia copiilor. Totul este să existe chitanţe sau bonuri fiscale pentru aceste cheltuieli.

La o familie cu doi copii, pe lună, vom avea deducere fiscală de 5.000 de lei, ceea ce înseamnă 60 de mii pe an”, a exemplificat ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb, în emisiunea „Jurnalul de Seară” de la Digi24 . „Dacă o familie pleacă în vacanța de vară sau de iarnă într-o stațiune turistică în țară, contravaloarea excursiei sau a vacanței petrecute în țară va fi dedusă fiscal. Dacă va pleca în afară, nu va mai fi dedusă fiscal. Am dat un exemplu, pentru că ne-am gândit și la alți factori și alte motoare care pot conduce la creștere economică. Poate fi turismul. Poate fi foarte bine valorificat, pentru că România beneficiază de un peisaj extraordinar”, a spus Rovana Plumb.

Un consultant fiscal plătit de stat ar urma să îi ajute pe oameni să facă toate calculele şi să completeze dosarul care trebuie depus la Fisc. Acesta ar trebui să conţină nu doar bonurile şi chitanţele pentru cheltuielile deductibile, ci şi declaraţii despre toate veniturile obţinute - nu doar cele din salarii, ci şi cele din chirii, de exemplu.  Consultanții fiscali vor avea un rol similar cu cel al medicilor de familie, a spus Rovana Plumb.

Pe baza acestei declarații se va face o regulazrizare, se vor lua în calcul toate deductibilitățile, se va stabili dacă acel contribuabil trebuie să mai platească la Fisc sau dacă nu cumva trebuie ca Fiscul să returneze”, a arătat Viorel Ștefan, ministrul finanțelor publice.

O parte dintre consultanţii fiscali ar putea fi selectați dintre cei 30.000 de angajați ai ANAF.

Nu se introduce niciun impozit în plus. Din contra. Scad impozitele. Impozitul pe venit va scădea la 10%. Introducem noțiunea de consultant fiscali. Avem peste 7 milioane de gospodării, vom avea undeva la 35 de mii de consultanți. Aceste cifre sunt în discuții. Un consultant să nu poată avea grijă de mai mult de 200 de gospodării. El va putea și plăti taxele în numele lor, ca să nu mai stea la ghişee”, a explicat la Digi24 Adrian-Marius Dobre, secretar de stat în Ministerul Muncii.

Ministrul de finanţe spune că schimbarea sistemului de impozitare va veni la pachet cu reducerea cotei unice de de la 16%, cât este în prezent, la 10%. În plus, Guvernul vrea impozit ZERO pentru veniturile sub 2.000 de lei.

Citiți și: Ministru: Vacanțele în România ar putea intra la deduceri fiscale, nu și cele din străinătate

VIDEO. Ministrul Finanțelor explică cum se va face impozitarea gospodăriilor

BUSINESS CLUB. Reforma impozitării, fereastră către impozitul progresiv?

Proiect: Dispare cota unică. Din 2018, impozitul va fi pe gospodărie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita