Lucian Croitoru: Presiunea pe buget ar putea aduce și măsuri mai puțin plăcute

Data actualizării: Data publicării:
croitoru

Măsurile propuse de noul guvern pun presiune pe buget, care ar putea adopta măsuri compensatorii, mai puțin plăcute, a declarat la Digi24 Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR.

 

„Dacă va uitaţi la programul de guvernare, printre rânduri puteţi înţelege că faptul că au fost prezentate nişte măsuri plăcute; nu înseamnă neapărat că nu pot fi şi măsuri care sunt mai puţin plăcute, compensatorii”, a a arătat Lucian Croitoru, în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

El a explicat că de mai bine de 10 ani toate guvernele au reușit să menţină deficitul bugetar de 3 la sută, însă practica prin care se realizează aceasta nu i se pare sănătoasă. Mai exact, spune Lucian Croitoru, se menţine chiar un surplus în timpul anului, până prin lunile octombrie-noiembrie, şi după aceea, când guvernele văd că sunt aproape de un surplus, fac cheltuielie masive pentru a atinge deficitul programat. În opinia consilierului, această practică nu este bună.

Croitoru a mai spus că i se pare dificil de atins un deficit de 3%, concomitent cu o creştere economică de 5,5%, așa cum dorește noul guvern.

În ceea ce priveşte măsurile propuse de noul Guvern, consilierul guvernatorului BNR a menţionat că acestea pun presiune pe buget.

„Ele nu au cum să nu adauge probleme. Au fost crescut salariile profesorilor în decembrie, ale medicilor, cu câte 15%. Eu nu comentez, după părerea mea chiar sunt necesare. Numai de aici este un deficit de 0,35% din PIB (...) Au crescut salariile din administraţiile locale cu 20%. Și ele adaugă. Sunt măsuri de creştere a pensiilor. (...) Această faimoasă taxă pe stâlp va fi eliminată din 2017. Acciza la benzină va fi eliminată. TVA-ul redus de la 20 la 19%", a enumerat oficialul BNR.

În acest context, consilierul BNR susţine că, pentru a compensa aceste cheltuieli, vor fi adoptate alte măsuri mai puţin plăcute, exemplificând cu eliminarea plafonului CAS şi CASS pentru cei care au salarii de cinci ori mai mari decât salariul mediu, o măsură deja anunțată.

Emisiunea „În fața ta” o puteți viziona integral aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...