ING România: Care va fi principala provocare pentru guvernul Cioloș în 2016

Data publicării:
parlament parlamentari vot-1

Potrivit economiștilor de la ING România - Financial Market Research, este foarte probabil că în acest an Parlamentul va continua să pună în practică agenda sa populistă înainte de alegerile locale din luna iunie și de cele generale de la finele anului.

Inițiative legislative parlamentare ar putea cuprinde „creșteri (altele decât cele inițiate până în prezent– n.red.) ale salariilor în sectorul public, blocarea reformelor în administrația publică, educație și sănătate, întârzieri ale programului de privatizare, obstrucționarea introducerii principiilor de bună guvernare la companiile de stat, precum și măsuri privind protecția clienților insolvabili ai băncilor”, arată un raport dat astăzi publicității de ING România.

De aceea este de așteptat că Guvernul va trebui să facă față unei sarcini de Sisif pentru a menține deficitul bugetar la mai puțin de 3% din PIB.

Potrivit estimărilor Comisiei Europene, creșterea economică a României va fi în acest an de 2,5-3% din PIB. Fără un mandat clar de implementare a unor reforme substanțiale Guvernului îi va fi dificil să susțină creșterea economică pontențială. Riscul este ca 2016 să fie un an pierdut, apreciază analiștii băncii.

Una dintre măsurile ce trebuie adoptate – cred analiștii ING - este ameliorarea eficienței energetice, căci România este una dintre țările cu o risipă considerabilă în domeniul energiei. Apoi trebuie încurajată natalitatea, căci populația se va reduce cu 2,6 milioane locuitori până în 2060 din cauza fenomenului de îmbătrânire. La fel de preocupantă este și actuala tendință a elevilor de liceu de a nu alege pentru continuarea studiilor științele exacte, în condițiile în care estimările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare pentru Europa sunt că progresele în domeniu ar duce la o majorare de patru ori a PIB României.

Progrese importante sunt necesare și în privința culturii politice reduse a românilor a cărei cauză este probabil administrația nereformată.

Dărnicia parlamentarilor pe bani publici

După cum a relatat Digi24, parlamentarii vor pensii speciale şi pentru profesori sau medici. Cu un guvern tehnocrat, aleşii de la PSD, PNL şi UDMR şi-au luat gândul de la povara bugetului naţional şi au iniţiat un proiect care le dă medicilor, asistenţilor, şoferilor şi cadrelor de pe ambulanţe o pensie egală cu 80% din media salariilor brute lunare. Vârsta minimă de pensionare pentru această categorie socio-profesională a fost stabilită la 57 de ani, dar iniţiatorii vorbesc şi de o vechime în domeniu de minimum 20 de ani.

Pe lângă salariul lunar, angajaţii de la ambulanţă vor avea dreptul la indemnizaţii, decontarea cheltuielilor de cazare şi transport şi sporuri pentru condiţiile deosebit de periculoase în care lucrează.

Mai degrabă populişti sunt parlamentarii şi mai degrabă pragmatici sunt executivii. Atunci când efectiv gestionezi un domeniu şi trebuie să te încadrezi în bugetul pe care îl ai la dispoziţie, nu îţi mai arde să împarţi în dreapta şi-n stânga”, spune Ioan Bogdan Lefter, analist politic.

Un alt grup, de data aceasta format din 25 de senatori PSD, printre care foștii miniștri Mihnea Costoiu și Ecaterina Andronescu, propun ca cercetătorii și cadrele didactice din universități să nu mai plătească impozite.

Şi doamna fost ministru şi domnul fost ministru îşi pot permite să facă iniţiative, pe care apoi le transmit masei parlamentare. Motivaţiile formale pot fi nemaipomenit de nobile, însă noi suntem cu acelaşi buget naţional şi dacă începem să lansăm iniţiative legislative populiste, vom constata că el se goleşte prea repede, spune Ioan Bogdan Lefter.

În apropierea sărbătorilor, senatorul Ovidiu Donțu de la PSD s-a gândit şi la copiii din orfelinate. A inițiat un proiect de lege prin care ajutorul social să le fie dublat, dacă prestează muncă în folosul comunității. Banii ar urma să fie primiți de tinerii care părăsesc orfelinatele după vârsta majoratului, timp de 8 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...