Platformă de foraj petrolier gigantică la Constanţa. Are spital şi helioport

Data publicării:
Scarabeo-9

O platformă de foraj petrolier gigantică a sosit, miercuri, în Portul Constanţa, aceasta având lungime de 115 metri şi o lăţime de aproape 87 de metri, fiind prevăzută cu locuri pentru 200 de persoane. Platforma dispune de helioport, spital, săli de recreere, mai multe dintre componentele acesteia au fost demontate pentru a putea trece prin strâmtorile Dardanele şi Bosfor, urmând ca, după reasamblare, să fie utilizată pentru executarea lucrărilor de foraj în Marea Neagră.

Scarabeo-9
FOTO: marinetraffic.com

Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale Administraţie Porturilor Maritime Constanţa, platforma de foraj petrolier gigantică ”Scarabeo 9” a sosit, miercuri, în Portul Constanţa, fiind proiectată să efectueze foraje până la peste 15.000 de metri adâncime.

La tranzitarea strâmtorilor, platforma a fost însoţită de patru remorchere, o navă de intervenţie în caz de urgenţă şi o ambarcaţiune.

Din cauza restricţiilor de înălţime şi adâncime la tranzitarea strâmtorilor Dardanele şi Bosfor, platforma a fost dezasamblată, la Constanţa sosind fără partea superioară, iar componentele demontate vor ajunge ulterior, în România, la bordul unor nave maritime.

Platforma a acostat în dana 80, din terminalul Comvex, care dispune de adâncimile necesare. Apoi, timp de circa două luni, vor fi efectuate lucrările de reasamblare şi pregătire a platformei pentru executarea lucrărilor de foraj în Marea Neagră.

Scarabeo 9 aparţine companiei Saipem, una dintre cele mai mari companii din lume, cu activitate în sectorul petrolier. Înmatriculată sub pavilion Bahamas, Scarabeo 9 este o platformă de foraj maritim semi-submersibilă de ultimă generaţie, fiind construită în anul 2009.

Aceasta este proiectată să lucreze până la adâncimi de 12.000 ft (3.657,60 metri) şi să efectueze foraje până la 50.000 ft (15.240 metri). Are 36.863 tone registru brut, lungimea de 115 metri şi lăţimea de 86,33 metri.

Platforma este prevăzută cu locuri pentru 200 de persoane, dispune de helioport, spital, săli de gimnastică şi de recreere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Taylor Swift, după zvonurile potrivit cărora Lady Gaga ar fi însărcinată: „E iresponsabil să comentezi despre...
Film Now
Jennifer Lopez dezminte zvonurile despre divorț și neagă faptul că ar avea probleme în căsnicie: „Există...
Adevarul
A fost descoperită cauza majoră a bolii inflamatorii intestinale
Newsweek
VIDEO Nave de război și submarine ale Rusiei, la doar 450 km de SUA. De ce apar în poziție de luptă?
Digi FM
VIDEO Cum să prevenim burnout-ul: Andreea Raicu dezvăluie secretele echilibrului între muncă și viața...
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Martin Lawrence, despre motivul pentru care a refuzat oferta lui Jackie Chan de a juca alături de el în Rush...
UTV
Brasov, Cluj-Napoca si Sibiu, in topul oraselor in care oamenii ar alege sa se mute, arata un studiu realizat...