România a înregistrat o creștere economică de 0,5% în trimestrul doi

Data publicării:
euro mediafax-5

„Produsul Intern Brut în trimestrul II 2013 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5% comparativ cu trimestrul I 2013 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2012, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 1,5% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier. În semestrul I 2013, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2012, cu 1,8%, atât pe serie brută cât şi pe serie ajustată sezonier”, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Statistică, într-un comunicat citat de Mediafax.

Astfel, ca serie ajustată sezonier, PIB s-a plasat în trimestrul al doilea la 154,295 miliarde preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 0,5% faţă de trimestrul I 2013 şi cu 1,4% faţă de trimestrul II 2012.

Produsul Intern Brut estimat pentru primul semestru este de 307,263 miliarde preţuri curente, în urcare, în termeni reali, cu 1,8% faţă de semestrul I 2012.

Cele mai importante contribuţii la creşterea PIB în semestrul I 2013, comparativ cu semestrul I 2012, le-au avut industria (+1,1%), cu o pondere de 30,3% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 3,9%, tranzacţiile imobiliare (+0,3%), cu o pondere de 7,9% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 3,2%, agricultura, silvicultura şi pescuitul (+0,2%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (3,5%) şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,1%, şi activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,2%), cu o pondere de 5,8% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 3,2%.

Reducerea volumului de activitate din construcţii, cu 3,1% a avut un impact negativ asupra evoluţiei PIB, contribuţia sa la creşterea PIB fiind de -0,2%.

„Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat exportului net (cu o contribuţie de +5,3%), consecinţă a creşterii cu 10,7% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu reducerea volumulului importurilor de bunuri şi servicii cu 0,9%. Ca urmare a scăderii volumului formării brute de capital fix (cu 4,4%) aceasta a avut o contribuţie negativă la creşterea PIB, de -1,0%”, arată INS.

Reducerea stocurilor din economie a avut ca efect o contribuţie negativă semnificativă la creşterea PIB, de -2,5%.

INS va anunţa la 7 octombrie datele provizorii privind evoluţia PIB în trimestrul al doilea.

La jumătatea lunii august INS a comunicat că potrivit primelor estimări Produsul Intern Brut a urcat în trimestrul al doilea, faţă de precedentele trei luni, cu 0,3%, astfel că în prima jumătate a anului creşterea economică s-a plasat la 1,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut

În primul trimestru economia a urcat cu 0,7% faţă de trimestrul anterior, ca serie brută, şi cu 2,2% comparativ cu primele trei luni ale anului precedent.

BNR a revizuit, în august, prognoza de creştere economică din acest an la peste 2%, pe baza evoluţiei exporturilor, a producţiei industriale şi a anului agricol bun.

De asemenea, Fondul Monetar Internaţional a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an la 2% şi la 2,25% anul viitor. Anterior, FMI şi autorităţile române estimau o creştere de 1,6% în acest an şi de 2% anul următor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Câți bani primesc superstarurile pentru a cânta la petrecerile celui mai bogat om din India. Katy Perry, pe...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...