România la bilanț | Bugetul e pe plus. De ce nu e cazul să ne bucurăm

Data actualizării: Data publicării:
romania la bilant0606

România are o economie performantă, bugetul are excedent, veniturile sunt mai mari. Şi cheltuielile sunt mai mari, dar nu cât să acapareze veniturile. Cât e real şi cât e scriptic aflați dintr-un nou episod „România la Bilanţ”.

Mai bine de 80 de miliarde de lei au ajuns în conturile statului în perioada ianuarie - martie şi Guvernul a avut momentul potrivit să spună că programul de guvernare este pe drumul cel bun.

Avem excedent bugetar, adică statul a încasat mai mult decât a cheltuit cu 1,35 de miliarde de lei. Sună eficient, nu e aşa? Sună, dar detaliile din aceste cifre demontează pas cu pas această eficienţă.

Cea mai bună evoluţie cu care se laudă statul ţine de impozitul pe salarii şi venit care a adus la buget cu aproape două miliarde mai mult decât în primele patru luni din 2016.

Cu alte cuvinte, statul a avut dreptate când a spus că majorările de salarii se suțtin tocmai prin aceste taxe care se întorc în buget.

Doar că, dacă ne uităm şi cât a plătit acelaşi stat să acopere creşterile de salarii, vedem că suma este cu 3,34 de miliarde de lei mai mare decât anul trecut şi aproape dublă faţă de cât a încasat din taxele pe muncă.

Dacă nu ne-am lămurit deja că, per total, statul a ieşit puţin în minus aici, mai avem un exemplu: impozitul pe profit. Diferenţa dintre ianuarie - aprilie 2017 şi acelaşi interval din 2016 este de 410 milioane de lei.

Să vină această scădere din majorarea impusă a salariului minim pe economie? Să nu uităm că pentru fiecare salariu minim mărit, un angajator a plătit în plus 245 de lei în plus.

Banii aceştia au venit de undeva, din moment ce producţia a rămas la fel şi firma şi-a păstrat şi toţi angajaţii.

O altă decizie a statului care a dus la cheltuieli mai mari a fost aceea de a scoate pragul pentru indemnizaţiile pentru creşterea copilului, dar şi majorarea punctului de pensie.

La pachet cu ajutoarele sociale, au costat cu aproape 2,7 miliarde de lei mai mult decât la începutul anului trecut.

Bugetul primelor trei luni este însă pe excedent. De unde? Din nişte influenţe sezoniere.

Impozitul şi taxele pe proprietate sunt unele dintre ele. Anul acesta, reducerea de zece la sută pe care statul o oferă celor care plătesc integral dările locale a fost acordată doar până la 31 martie. Anul trecut a ţinut până pe 30 iunie.

Prin urmare, mulţi români s-au grăbit să achite impozitul pe casă, pe maşină, pe terenuri. Doar de aici a venit un miliard în plus în buget faţă de anul trecut.

Şi banii în plus mai vin de undeva: din economii. Iar statul ştie cel mai bine să strângă punga de la investiţii.

Scăderea este de 60 la sută faţă de anul trecut şi asta în condiţiile în care anul trecut a fost cel mai slab la acest capitol din 2007 încoace. Intră aici şi banii atraşi din fonduri europene - sau neatraşi, mai bine zis.

Guvernul Grindeanu şi-a propus să aducă în ţară, doar anul acesta, peste cinci miliarde de euro din fonduri europene.

Cum va reuşi să facă acest lucru este însă greu de spus, în condiţiile în care România nu a reuşit să aducă atât de mulţi bani în ţară de la începerea noului exerciţiu financiar.

Datele Ministerului de Finanţe arată că România a primit de la Comisia Europeaă pentru perioada 2014 - 2020 în jur de 4,75 de miliarde de euro. Mare parte din sumă a fost, de fapt, subvenţia pentru fermieri.

Vom urmări evoluţia economiei româneşti şi vom traduce cifrele pentru dumneavoastră şi săptămâna următoare, la „România la Bilanţ”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...