Avocatul General al Curții Europene de Justiție, opinie despre UBER: Este serviciu de transport

Data publicării:
UBER - FARA NUME

Avocatul General al Curții Europene de Justiție a emis astăzi o opinie conform căreia UBER reprezintă un serviciu de transport.

German Court Bans Uber Service Nationwide
Foto: Gulliver/Getty Images

Potrivit Reuters, este vorba de o opinie și nu de o decizie finală a Curții, care este așteptată până la finalul anului. În plus, cazul se referă strict la serviciul uberPOP din Barcelona, care între timp a fost suspendat. Avocatul General precizează în opinie că „în ceea ce privește obiectul litigiului principal, nu se ia în calcul posibilitatea de a bloca sau de a face imposibilă utilizarea aplicației UBER pe smartphone-uri. Nu a fost solicitată adoptarea niciunei măsuri de interzicere sau a oricărui alt tip de decizie în acest sens. Discuția vizează doar posibilitatea ca UBER să furnizeze, prin intermediul aplicației sale, serviciul UberPOP în Barcelona”.

Faptul că UBER ar putea fi considerată o companie de transport nu va schimba modul în care compania funcționează deja în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, acolo unde Uber a găsit o modalitate de a opera în cadrul reglementărilor existente (deși adesea acestea sunt învechite și restrictive). În schimb, va submina o reformă, atât de necesară, a legilor perimate care împiedică milioane de europeni să acceseze o călătorie sigură sau o modalitate de a câștiga un venit în plus doar la apăsarea unui buton”, au declarat oficialii UBER într-un comunicat de presă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...