Compania germană Lufthansa își suspendă zborurile către Israel începând din 8 martie

Data actualizării: Data publicării:
lufthansa fb

Compania aeriană Lufthansa a anunțat joi că-și suspendă toate zborurile către Israel începând cu data de 8 martie, ca urmare a deciziei acestei țări de a interzice accesul pe teritoriul său al cetățenilor din mai multe țări europene, inclusiv Germania, pentru a evita propagarea noului coronavirus. 

Lufthansa și filialele sale Swiss și Austrian Airlines vor aplica această măsură de suspendare a curselor către Israel până la data de 28 martie. 

Autoritățile israeliene au interzis intrarea în țară, începând cu data de 6 martie, a cetățenilor din mai multe țări europene, între care cei din Germania, Franța, Elveția și Austria, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a solicitărilor de zboruri către Israel.  Unele zboruri pentru vineri și sâmbătă către Tel Aviv au fost deja anulate, iar membrii echipajelor sunt și ei afectați de aceste restricții israeliene, relatează ynetnews.com

Lufthansa precizează că a luat această măsură din motive economice și operaționale. Lufthansa a anunțat deja miercuri că începând din această săptămână își va imobiliza la sol 150 de avioane, din cauza scăderii cererii și a diminuării traficului aerian. 

Companiile Lufthansa, Swiss și Austrian Airlines operează zece zboruri pe zi către Tel Aviv. 

Israelul are 16 cazuri confirmate de coronavirus, dintre care două sunt deja vindecate.

Cu toate acestea, Ministerul Sănătății din Israel a anunțat miercuri că va interzice intrarea în țară cetățenilor nerezidenți care vin din Franța, Germania, Spania, Austria și Elveția. Oricum, toți cei care vin din aceste țări vor trebui să intre în autoizolarea.

Măsurile s-au adăugat restricțiilor care deja fuseseră impuse pentru cei care vin din China, Hong Kong, Thailanda, Singapore, Macau, Coreea de Sud, Japonia și Italia. 

Pierderi uriașe pentru companiile aeriene

De altfel, impactul epidemiei de coronavirus asupra companiilor aeriene este dramatic. Multe dintre ele au redus sau anulat cu totul zboruri spre destinațiile afectate, cum sunt China sau Italia. Iar numărul curselor anulate crește de la o zi la alta. 

Zboruri anulate către Italia

Cererea de bilete pentru zboruri spre Italia a scăzut masiv de când Guvernul italian a decretat starea de urgenţă.

În plus, instalarea carantinei pentru persoanele care călătoresc în și dinspre orașe din Italia a dus și la creșterea numărului de neprezetări ale pasagerilor la îmbarcare.

În această situație, și Blue Air anunță reducerea capacității de zbor, în și dinspre Italia, din luna martie și până la începutul lunii aprilie 2020.

Wizz Air a redus aproximativ cu 60 la suta din capacitatea de zbor spre Italia în perioada 11 martie – 2 aprilie.

Lufthansa reduce serviciile către și dinspre nordul Italiei cu 25 procente.

Ryanair anulează până la 25 la sută din zborurile spre Italia din Europa între 17 martie şi 8 aprilie.

Brussels Airlines a redus frecvenţa zborurilor cu 30% spre destinaţii precum Milano, Roma, Torino şi Veneţia.

Bulgaria Air a suspendat cursele spre şi dinspre Milano până pe 27 martie.

Zboruri anulate către China

De altfel, mari transportatori au decis anularea tuturor curselor spre China încă din februarie. Turkish Airlines a suspendat zborurile spre Xian, Guangzhou și Shanghai până pe 29 martie și cursele spre Beijing până pe 9 martie. Lufthansa Group a anulat zborurile către China până pe 24 aprilie.

Mai multe companii americane, printre care American Airlines, United Airlines si Delta au zboruri suspendate spre China până la finalul lunii aprilie.

Air France are zboruri suspendate pana pe 28 martie.

Zboruri anulate către Iran

Toate zborurile spre Iran ale Turkish Airlines sunt anulate până pe 10 martie.

Lufthansa Group a anulat zborurile către Teheran până pe 30 aprilie.

Qatar Airways își anulează toate zborurile spre Iran până la 14 martie.

Zboruri anulate către Coreea de Sud

Turkish Airlines a anulat până pe 10 martie toate zborurile către Coreea de Sud. Mai multe curse Lufthansa din Frankfurt și Munchen spre Seul sunt anulate.

Korean Air a anunțat o modificare masivă a programului curselor internaționale și interne. Delta este prima companie americana care a anunat anularea zborurilor spre capitala Coreei de Sud.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...