Grindeanu: Primul lot al Autostrăzii Sibiu-Piteşti se va da în circulaţie la sfârşitul anului

Data actualizării: Data publicării:
276043183_676839247130716_5798420487069005081_n
Foto: Facebook/ Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, vineri, că lotul 1 al autostrăzii Sibiu-Piteşti, de la Sibiu la Boiţa, se va da în circulaţie la sfârşitul acestui an.

„Se lucrează bine pe lotul 1 la autostrada Piteşti-Sibiu şi sper ca la sfârşitul acestui an primul lot Sibiu-Piteşti să fie dat în circulaţie, ceea ce ar însemna începutul acestui proiect pe care îl tot avem de 30 de ani noi ca ţară, indiferent de cine a fost la guvernare, cine a fost ministru, şi anume trecerea Carpaţilor cu autostradă. Din toate datele pe care le am acum, lotul 1 Sibiu-Piteşti, de la Sibiu la Boiţa se va da în circulaţie”, a declarat Sorin Grindeanu după verificarea lucrărilor pe şantierul pasajului de la Drajna, potrivit Agerpres.

Acesta a mai afirmat că la începutul săptămânii viitoare se va semna cel mai mare contract pe care CNAIR l-a avut în istorie, şi anume lotul 3 Sibiu-Piteşti, acesta fiind şi tronsonul cel mai greu, cel din mijloc.

„Odată cu semnarea acestui contract, toate cele 5 loturi de la Sibiu la Piteşti vor avea desemnat un câştigător şi vor intra în execuţie. Asta nu înseamnă că proiectele care interesează şi alte regiuni nu vor avansa”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Grindeanu a subliniat că sunt premise ca şi tronsoanele 3 şi 4 ale Drumului expres Craiova-Piteşti să fie finalizate înainte de termen.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita