Care au fost cele mai aglomerate săptămâni pentru metroul din Drumul Taberei

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis lucian bode alti oficiali calatoresc cu metroul din drumul taberei in ziua inaugurarii
Metroul din Drumul Taberei a fost inaugurat în 15 septembrie 2020, cu o întârziere de cinci ani față de termen Foto: presidency.ro

Potrivit datelor obținute de Ziarul Financiar, până la jumătatea lunii februarie 2021, cele mai aglomerate pentru metroul din Drumul Taberei au fost primele săptămâni, când traficul a depăşit 60.000, chiar şi 64.000 de călători pe săptămână.

Aparent, linia de metrou din Drumul Taberei nu atrage foarte mulți călători, deși a fost o investiție așteptată ani de zile de locuitorii din zonă. Noua magistrală de metrou are, în medie, 47 de mii de călători zilnic, potrivit zf.ro. Spre comparație,  Magistrala 3 de metrou are un trafic de 3 - 4 ori mai mare.

Unii dintre cei care locuiesc în zona Drumul Taberei spun că metroul nu leagă acest cartier de zona de business a Bucureştiului, adică Aurel Vlaicu - Pipera. Pentru a ajunge la clădirile de birouri din nordul Capitalei, un călător trebuie să schimbe de două ori metroul, la Eroilor și Piața Unirii, aceasta fiind o stație deja foarte aglomerată. Astfel, oamenii preferă ori să folosească sistemul de transport de suprafață, ori mașina personală, iar asta duce inevitabil la creșterea traficului și, evident la poluare.

Pe de altă parte, o explicație ar putea fi că, în actualele condiții de pandemie, mulți locuitori din Drumul Taberei lucrează de acasă, prin telemuncă.

Metroul din Drumul Taberei, ale cărui lucrări au început în 2012, dar s-au oprit în 2013 din lipsă de fonduri,  a fost inaugurat la 15 septembrie 2020, cu cinci ani întârziere față de termen. Este singura magistrală de metrou construită după Revoluţie, celelalte fiind realizate în perioada comunismului.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...