Ministrul Transporturilor a ghicit doar unul din cele patru drumuri naționale cu pământ

Data actualizării: Data publicării:
Azi-mai-are-loc-un-protest--Fata-de-starea-proasta-a-unui-drum-national----de-pamant

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a solicitat, joi, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Ovidiu Laicu, să găsească soluții urgente pentru aplicarea unui tratament bituminos pe drumul național DN 24 C, singurul drum național de pământ din județul Botoșani.

razvan-cuc

Sursa foto: News.ro

Răzvan Cuc, care a efectuat, joi după-amiază, o vizită pe acest tronson de drum, consideră că soluția este una provizorie, absolut necesară până la finalizarea procedurilor de desemnare a unui constructor care să asfalteze DN 24 C, care face legătura între localitățile Manoleasa și Rădăuți Prut. 

"Am discutat cu domnul director de la DRDP Iași căruia i-am cerut ca în cel mai scurt timp să găsească o soluție pentru aplicarea unui tratament bituminos pe toată porțiunea de drum național DN 24 C, ulterior urmând ca noi să demarăm procedura de achiziție pentru proiectare și execuție. Drumul nu poate rămâne în această stare. Aștept evaluarea și impactul bugetar pe care îl va avea, astfel încât să alocăm sumele necesare în vederea demarării lucrărilor de întreținere pe acest sector de drum", a afirmat ministrul.

Răzvan Cuc a dat asigurări că procedurile de achiziție publică pentru desemnarea firmei care va efectua modernizarea DN 24 C se vor finaliza până la sfârșitul lunii august a acestui an. 

"În momentul de față, studiul de fezabilitate al obiectivului de investiții 'Modernizarea DN 24C' este finalizat, dar asta nu înseamnă că poate fi scos la licitație și bugetat. Mai sunt câteva etape de parcurs, pentru ca acest lucru să fie finalizat, și anume elaborarea unei Hotărâri de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, astfel încât să putem prinde în buget acest obiectiv de investiții. Ulterior, vom scoate la licitație proiectarea și execuția acest tronson de drum național. Lucrul acesta, din estimările pe care le-am primit de la companie, se vor întâmpla în perioada sfârșitul lunii august", a precizat Cuc.

Ministrul Transporturilor spune că DN 24 C "este o rușine pentru România".

DN 24C nu este însă singurul drum național de pământ din România. Practic, cine este prins că circulă pe aceste drumuri de pământ fără a avea rovinietă riscă să fie amendat. Alte drumuri naționale ce conțin secțiuni de pământ, la fel ca DN 24C, sunt DN 5 A Mironeşti-Izvoarele în judeţul Giurgiu sau DN 2N Bogza -Mărtineşti, în judetul Vrancea. Tot o combinație de asfalt crăpat și cu gropi și pământ pe kilometri întregi se găsește și pe DN 7D Câineni - Curtea de Argeș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Fiica Antoniei s-a transformat într-o adolescentă superbă. Seamănă leit cu artista, e pasionată de dans și...
Film Now
Demi Moore nu e impecabilă numai la gale, ci și într-o zi banală. Cei 61 de ani ai săi nu descriu nici cum se...
Adevarul
Românii din Roșia Montană, El Dorado din Ardeal. „Se găsea aur și în noroiul drumurilor" FOTO VIDEO
Newsweek
Veronica", rolul pe care s-au „bătut" două fetițe. De ce a purtat perucă mica eroină a filmului?
Digi FM
Șefa de promoție de la un liceu din Arad, discurs neașteptat: „Școla m-a învățat să mă conformez, să mint...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
"Nici măcar nu ți se spune așa". Nicole Kidman, după ce buna ei prietenă, Reese Witherspoon, i-a reamintit...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...