Ministrul Transporturilor vrea să înființeze un „SMURD” pentru drumuri

Data publicării:
Razvan Cuc_GRINDEANU_64_INQUAM

Ministrul Transporturilor anunţă măsuri ce ar trebui să revoluţioneze construcţia de autostrăzi în România. Un aşa-zis „SMURD pentru drumuri”, prin care contractele firmelor neserioase să fie reziliate, iar lucrările să fie continuate de autorităţi. În plus, ritmul în care proiectele sunt finalizate va fi monitorizat din aer, prin intermediul unor drone.

Cred că până la jumătatea acestui an vom avea efectiv în funcțiune o companie în subordinea CNAIR care să intre, un fel de SMURD, cu ghilimelele de rigoare, care să intervină acolo unde antreprenorii neserioși nu-și fac treaba, le reziliem contractele, vom intra în regie proprie să finalizăm nu numai autostrăzi ci și DN-uri și centuri. Sunt achiziționate din 2017 dronele la Ministerul Transporturilor. Vreau ca acea dronă să-mi surprindă exact unde se lucrează și care-i mobilizarea în șantier a antreprenorului. Unii antreprenori nu înțeleg să lucreze în ritmul în care le cere Ministerul și atunci trebuie să arătăm și să arătăm poporului care este situația exactă”, a declarat Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...